libertatea.ro
libertatea.roActualitateInternational

Vizitatorii Parcului Național Redwood din California, care sunt prinși în apropierea celui mai înalt copac din lume, Hyperion, riscă amendă de 5.000 de dolari și închisoare

Hyperion, certificat de Guinness World Records drept cel mai înalt copac viu din lume, este oficial interzis vizitatorilor scrie CNN. Arborele de peste 115 metri înălțime se confruntă cu degradarea mediului din jurul său din cauza turiștilor.

Parcul Național Redwood din California a emis o declarație săptămâna trecută, potrivit căreia oricine este prins în apropierea copacului riscă până la șase luni de închisoare și o amendă de 5.000 de dolari.

Arborele, care se află adânc în parc și nu are trasee care să conducă la el, s-a confruntat cu o degradare gravă a mediului din cauza amatorilor de senzații tari care îl vizitează încă din 2006, când a fost găsit de o pereche de naturaliști.

Arborele sequoia de coastă (sequoia sempervirens) are 115,92 metri înălțime și numele său este derivat din mitologia greacă, Hyperion fiind unul dintre titani și tatăl zeului soarelui Helios și al zeiței lunii Selene.

În ciuda traseului dificil, popularitatea crescută a copacului, datorată bloggerilor și site-urilor web, „a dus la devastarea habitatului din jurul Hyperion”, se spune în declarație.

„În calitate de vizitator, trebuie să decizi dacă vei face parte eforturile de conservare a acestui peisaj unic – sau vei lua parte din distrugerea lui?”.

Pe lângă eroziunea și daunele cauzate la baza copacului, există probleme secundare care provin din afluxul de oameni.

„Erau gunoaie, iar oamenii croiau și mai multe poteci laterale pentru a folosi baia. Ei lasă hârtie igienică uzată și deșeuri umane – nu este un lucru bun”, a spus Arguello.

Vizitatorii nu sunt singurul risc pentru acești copaci uriași. Incendiile de pădure reprezintă o preocupare tot mai mare în toate parcurile naționale din California.

În 2021, oficialii de la Parcurile Naționale Sequoia și Kings Canyon au luat măsuri extreme pentru a proteja unii dintre cei mai mari copaci din lume împotriva incendiilor.

Generalul Sherman, considerat cel mai mare copac din lume, în funcție de densitate, nu de înălțime, a fost învelit într-un „material rezistent la ardere pe bază de aluminiu”, asemănător cu folia de staniol, pentru a-l proteja în fața incendiilor.


Citiți articolul original pe libertatea.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (libertatea.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *