hotnews.ro
hotnews.ro

Viața secretă a lui Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a împlinit 70 de ani

Președintele rus Vladimir Putin a împlinit vineri 70 de ani. 23 dintre aceștia i-a petrecut la conducerea Rusiei, fie ca președinte, fie în funcția de premier. Însă în mare parte viața sa din spatele scenei este cel mai atent păzit secret al Kremlinului.

Situația ar putea părea și mai bizară ținând cont că rezultatul unui referendum de modificare a Constituției propus chiar de el în urmă cu doi ani și care a fost organizat în cele mai ridicole condiții îi permite să rămână la putere până în 2036.

Însă după cum mai mulți analiști politici și experți în sociologie au explicat recent, după ce declanșarea războiului din Ucraina pe 24 februarie a atras din nou interesul cu privire la viața privată a lui Putin, cultul său al personalității depinde de secretomanie.

În timp ce alți politicieni, în special cei din Occident, folosesc rețelele de socializare pentru a-și transmite mesajele și se mândresc cu familiile lor pe scena internațională pentru a câștiga popularitate în rândul alegătorilor, experții spun că este puțin probabil ca liderul de la Kremlin să estompeze vreodată granița dintre viața sa publică și cea personală… [continuare]


Accesați articolul integral pe hotnews.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?


    Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    De acord
    De acord

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Felicitari
    Felicitari

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Lovely
    Lovely

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    HAHAHA!
    HAHAHA!

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Wow
    Wow

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Suparator
    Suparator

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Enervant
    Enervant

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *