Cătălin Ioniță, fost șef al Direcției Generale Anticorupție nu poate justifica peste 1,1 milioane de lei din averea sa, afirmă Agenția Națională de Integritate într-un comunicat de presă.
ANI spune că „a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.157.736 Lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către Ioniță Alexandru Cătălin, fost Director General al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne, în perioada exercitării funcției publice”.
Ca urmare, Agenția de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, „în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Ioniță Alexandru Cătălin, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice”.
Ioniță a fost informat de acțiunile ANI și „a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se mai spune în comunicat…
Accesați articolul integral pe