Tadej Pogacar, ciclistul sloven cunoscut pentru abordarea sa îndrăzneață și imprevizibilă, a câștigat campionatul mondial de ciclism pe șosea, într-o cursă spectaculoasă care s-a desfășurat în Zurich.
Cursa a început la nord-est de Zurich, în Winterthur, și s-a desfășurat pe o distanță totală de 273,9 km. După primii 89 de kilometri, cicliștii au parcurs șapte tururi pe un circuit final de 27 km (altitudine: 501 m), în și în jurul orașului Zurich.
Pogacar a lansat un atac neașteptat la 100 de kilometri înainte de final, un gest riscant care s-a dovedit a fi câștigător.
El a reușit să încheie cursa solo, cu un avans de 33 de secunde în fața australianului Ben O’Connor, devenind astfel al treilea ciclist din istorie, după Eddy Merckx și Stephen Roche, care reușește să câștige „tripla coroană” – Giro d’Italia, Turul Franței și titlul mondial – în același sezon.
Această victorie a încununat un sezon perfect pentru Pogacar, în care a câștigat 23 de curse, reamintind de dominația lui Eddy Merckx. Pogacar a câștigat și șase etape în Giro și Turul Franței, devenind primul ciclist care reușește „dubla” de la Marco Pantani în 1998. El a triumfat, de asemenea, în clasicele Liège-Bastogne-Liège, Strade Bianche, Grand Prix-ul din Montreal și Turul Cataloniei.
„Am pus multă presiune pe mine pentru această zi”, a spus Pogacar. „Luptând pentru Turul Franței, nu am avut niciodată campionatul mondial ca obiectiv clar, dar după un sezon perfect, a devenit un obiectiv clar. Aveam un plan să ținem cursa sub control, dar a fost o evadare periculoasă și poate că am făcut un atac stupid. Noroc că Jan [Tratnik] a fost acolo cu mine. Nu știu ce gândeam, am mers cu valul. Din fericire, am reușit, dar a fost greu.”
Circuitul de 27 de kilometri din jurul Zurichului a inclus urcări și coborâri continue, ceea ce a limitat impactul tacticilor de echipă. Deși planul inițial al lui Pogacar era să aștepte până în ultimii 30 de kilometri pentru a lansa un atac, a simțit că șansele sale se micșorează când un grup puternic din față a obținut un avans de aproximativ trei minute. Atunci, mica echipa a Sloveniei a început să lucreze pentru a-l pregăti pe Pogacar pentru un atac decisiv pe urcarea Bergstrasse, care avea pante de până la 17%.
Marii favoriți ai cursei, campionul mondial en-titre Mathieu van der Poel și dublul campion olimpic Remco Evenepoel, au fost luați prin surprindere de mișcarea lui Pogacar – deși era evident că acesta pregătea un atac – aceștia nu au reușit să răspundă în timp util. În mai puțin de 10 kilometri, majoritatea parcurși în urcare, Pogacar îi avea deja pe lideri în raza vizuală și cu ajutorul coechipierului său Jan Tratnik, care a încetinit din grupul fruntaș pentru a-l ajuta să avanseze a făcut joncțiunea cu aceștia.
O a doua accelerare pe urcarea Bergstrasse a eliminat restul liderilor, cu excepția francezului Pavel Sivakov. Echipa Belgiei, condusă de Evenepoel, a încercat să recupereze distanța de un minut, dar circuitul dificil și-a spus cuvântul. Rând pe rând, cicliștii belgieni au cedat, iar frustrarea lui Evenepoel era vizibilă, pe măsură ce grupul principal se micșora. Pe penultima tură, Sivakov a cedat și el, lăsându-l pe Pogacar cu 51 de kilometri de parcurs pe cont propriu, cu un avans de doar un minut.
Letonul Tom Skuijns și irlandezul Ben Healy au încercat să micșoreze diferența, dar fără succes. Abia pe ultima tură, Van der Poel și Evenepoel au reușit să forțeze un grup mic să se desprindă și să încerce o urmărie serioasă. Cu toate acestea, Pogacar a reușit să își mențină avantajul pe ultimii 10 kilometri, iar urmăritorii săi au început să își concentreze eforturile mai mult pe obținerea medaliei de argint, decât pe prinderea liderului.
Astfel, Pogacar a reușit să câștige titlul mondial la Zurich, consolidându-și poziția de unul dintre cei mai buni cicliști ai generației sale.
