elle.ro
elle.roFashion & Beauty

Stresul îți poate afecta somnul și visele. Ce poți face pentru a ține lucrurile sub control

E foarte posibil ca visele tale să îți semnaleze probleme din viața reală.

Viețile noastre sunt din ce în ce mai solicitante și stresante, așa că nu-i de mirare cum de multe ori ne e greu să adormim la timp sau, atunci când reușim să facem asta, ne alegem cu niște vise din care ne trezim mai obosiți decât atunci când ne-am culcat.

În funcție de ce visezi, e posibil să îți poți da seama care e factorul negativ din viața ta la momentul respectiv, și astfel să încerci să îl controlezi – Neil Stanley, expert în tainele somnului, spune că „există două tipuri de vise problematice.”

„Unul dintre ele e acel vis repetitiv care are același fir narativ în fiecare noapte și se învârte în jurul aceluiași eveniment, care probabil te sâcâie și în viața reală”, explică acesta.

Un astfel de vis are un înțeles destul de clar și, deși e foarte stresant să te întâlnești cu ceva ce te deranjează nu doar în viața reală, ci și în somn, există și unele avantaje – te poate învăța cum să faci față evenimentului care te sperie, dacă sau când se va întâmpla și în realitate.[continuare]


Accesați articolul integral pe elle.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (elle.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...