Un nou proiect european va veni la pachet cu cheltuieli serioase pentru români. Oficialii UE își doresc ca schimbările să fie făcute în cel mult șapte ani, la nivelul tuturor statelor membre, exemplul venind chiar din Marea Britanie. Ce ar trebui să îşi monteze toată lumea pe casă și ce modificări au observat englezii, după ce au făcut investiția.
Proiectul european inspirat de englezi
Membrii Executivului European au un plan ambițios legat de viitorul apropiat. În următorii șapte ani, aceștia își doresc ca aproape jumătate din energia blocului comunitar să provină din surse regenerabile.
Proiectul european a fost inspirat de rezultatele spectaculoase obținute în Marea Britanie care, după instalarea la scară largă a panourilor solare pe clădiri, a urcat nu mai puțin de șapte locuri în clasamentul țărilor cu cei mai fericiți oameni. În prezent, englezii plătesc facturi mult mai mici la energie electrică și se declară mulțumiți că nu mai poluează mediul înconjurător.
În condițiile în care în Marea Britanie s-a ajuns la un milion de case care au montate panouri fotovoltaice, Executivul European a cerut autorităților statelor membre să încurajeze prin ajutoare financiare dotarea clădirilor publice cu astfel de panouri. Cu toate astea, realitatea din țările Uniunii Europene este departe de scenariul dorit.
La ce concluzii au ajuns cercetătorii în 2016
În 2016, o echipă de cercetători, specialiști în domeniu, a încercat să afle ce s-ar întâmpla dacă toate casele ar avea montate panouri solare. Pentru asta, au realizat o „aplicație idealizată la scară largă a energiei regenerabile”, concentrându-se pe cea solară. Folosind modele climatice computerizate, au putut să vadă ce schimbări ar apărea.
Pornind de la scenariul că dispozitivele ar fi folosite în toate zonele deșertice ale lumii, unde lumina soarelui este mult mai puternică, și în zonele urbane, unde cererea este mai mare, au ajuns la concluzia că radiația solară ar scădea cu aproape 19 procente – cel puțin în regiunile cu deșert, ea nemaifiind absorbită de pământ, ci de panouri, care o transformă apoi în energie.
Dacă am privi lucrurile la scară globală, situația ar sta diferit, diferențele nu ar mai fi atât de mari. La nivel regional, modificările de temperatură ar fi mai ușor de observat și simțit. În deșerturile lumii, spre exemplu, temperatura medie ar putea să scadă și cu două grade Celsius. Teoretic, s-ar putea vorbi despre o răcire globală, chiar dacă una mică.
Citiți articolul original pe impact.ro