Întreținerea locuinței, unde este inclus și consumul de electricitate și gaz, reprezintă 9% din coșul de consum al românilor (în 2020, potrivit Eurostat), cu 43% mai puțin decât media din Uniunea Europeană. Probabil din acest motiv, monitorizarea consumului de utilități nu a fost o preocupare importantă pentru consumatori până acum, când energia s-a scumpit extraordinar de mult și inflația a erodat din puterea de cumpărare a multor familii. Spre exemplu, mai puțin de 30% dintre consumatori citesc și transmit indexul de consum la energie electrică și la gaze naturale, acum, când subiectul a devenit unul fierbinte.
Prețul energiei este în continuare plafonat, pentru majoritatea consumatorilor casnici, conform reglementărilor în vigoare. După estimările făcute de ANRE (reglementatorul pieței de energie), vor continua să beneficieze de formule de plafonare peste 8,3 milioane de gospodării. Chiar dacă prețul este plafonat la nivelul din 2020, realitatea este că grija pentru cum vor evolua facturile este una justificată pentru fiecare dintre noi și trebuie să fim mult mai atenți la cât consumăm.
Cum putem să menținem totuși un echilibru și un control al costurilor familiei în aceste condiții?
Primul și cel mai simplu pas este citirea lunară a indexului de consum și transmiterea lui către furnizorul cu care aveți contractul. În acest fel, veți plăti energia consumată efectiv, nu un consum estimat… [continuare]
Accesați articolul integral pe financialintelligence.ro

























































































