caleaeuropeana.ro
caleaeuropeana.roInternational

Peste 75.000 de cetățeni prezenți la Adunarea Naţională “Moldova Europeană” au adoptat o rezoluție prin care cer includerea aderării la UE în Constituție

Participanţii la Adunarea Naţională “Moldova Europeană”, care s-a desfăşurat, duminică, la Chişinău, au adoptat o rezoluţie în baza căreia cer tuturor partidelor şi oamenilor politici să modifice Constituţia “pentru a stabili definitiv şi ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, relatează Agerpres.

Rezoluţia “Moldova Europeană” mai prevede “deschiderea cât mai rapid posibil a negocierilor de aderare şi întărirea instituţiilor statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum şi o transpunere rapidă a legislaţiei europene prin implicarea specialiştilor din ţările care au parcurs recent aceeaşi etapă de aderare, în special din România”.

Totodată, documentul prevede “extinderea negocierilor pentru rezolvarea paşnică, definitivă a conflictului transnistrean şi folosirea procesului de aderare la Uniunea Europeană drept catalizator pentru creşterea bunăstării şi nivelului de trai al cetăţenilor moldoveni din regiunea transnistreană reintegrată”.

Participanţii la acţiune au votat ca politicienii “să-şi unească eforturile pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor şi a ridica nivelul de trai la standardele europene şi pentru modernizarea localităţilor, aşa încât toţi cetăţenii să aibă acces la servicii şi utilităţi de calitate, la nivel european”, dar şi “să asigure interconectarea tuturor sistemelor de infrastructură la piaţa europeană – electric, de transport de gaze, rutier, feroviar, de comunicaţii – pentru a exclude orice tip de şantaj şi a asigura independenţa Republicii Moldova de a se dezvolta liber şi fără constrângeri”…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...