226 de persoane au fost asistate, joi, în punctele de prim ajutor și hidratare de la nivelul țării, iar trei au fost transportate la spital, iar în ultimele 24 de ore au ars 1.207 de hectare în diferite zone ale țării, a anunțat Raed Arafat în videoconferința cu prefecții de vineri dimineața. În acest context premierul Nicolae Ciucă le-a cerut prefecților să desfășoare activități de prevenire și informare a cetățenilor.
„Au fost stabilite ieri 923 de puncte de prim ajutor și hidratare prin deciziile comitetelor pentru situații de urgență la nivel național și au fost asistate în aceste puncte 226 de persoane, iar trei dintre acestea au trebuit să fie transportate la spital. În perioada de referință din ultimele 24 de ore Inspectoratul pentru Situații de Urgență au desfășurat 4 misiuni de transport a apei menajere către zone afectate de secetă, iar autoritățile publice locale au efectuat alte 12 misiuni de transport apă menajeră și alte 14 transporturi pentru apă pentru animale”, a anunțat Raed Arafat, șeful DSU, în videoconferința din această dimineață cu prefecții.
Șeful DSU a mai precizat că în ultimele 24 de ore au ars 1207 de hectare în diferite zone ale țării.
Premierul a intervenit și le-a transmis prefecților să facă ativități de prevenire și de informare cu cetățenii.
„Este extrem de mult. Solicit prefecturilor să discute cu toți primarii, cu toate autoritățile administrativ locale ca cetățenii să fie informați, să conștientizeze pericolul. Riscul este amplificat de temperaturile foarte ridicate și cred că partea aceasta de prevenție este foarte importantă, pentru că oamenii nu au timp să citească presa sau să privească la televizor, au tot felul de munci în derulare, motiv pentru care cred că prevenția și informarea sunt cele care pot să ne ajute în efortul pe care îl facem”.
La finalul ședinței Ciucă le-a cerut celor responsabili să nu trateze problemele ca fiind unele minore.
„Vă rog să nu tratați evenimentele ca fiind de natură minoră pentru că așa cum arată situația în momentul de față orice eveniment care ni se pare că este minor pot să crească și să devină unul cât se poate de grav”.
Citiți articolul original pe Citeste…
























































































