hotnews.ro
hotnews.roInternational

Papa Francisc, presat să ia măsuri concrete împotriva agresorilor sexuali din interiorul Bisericii Catolice. „A fost criminal. E ceva incredibil de pervers”

Mai mulți supravieţuitori din Belgia ai abuzurilor sexuale săvârşite de clerici l-au îndemnat luni pe Papa Francisc să ia măsuri mai ferme împotriva agresorilor şi să îndemne la reforme mai profunde în sânul Bisericii Catolice, cu câteva zile înaintea unei vizite pe care Suveranul Pontif urmează să o efectueze la Bruxelles, scrie Reuters.

Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, care a descris abuzurile ca fiind „demonice” şi a anunţat că a prioritizat acţiunile de prevenire a acestui fenomen, se va întâlni cu supravieţuitori şi activişti în timpul unui turneu în Belgia şi Luxemburg, care va avea de asemenea în prim-plan problema migranţilor, notează Agerpres.

Jean Marc Turine, un scriitor în vârstă de 78 de ani care a fost abuzat pe când era copil la o şcoală catolică din Bruxelles, a spus că Biserica nu a făcut suficient pentru a răspunde crizei mai ample.

Citeste si: Elena Lasconi dă explicaţii după controversele privind studiile: „Mi-am zis că nu o să termin niciodată facultatea asta”

„Suntem afectaţi. A fost criminal. E ceva incredibil de pervers. Continua şi tot continua”, a declarat Jean Marc Turine, care a povestit cazul său în cartea «Reverend Fathers»”, publicată în 2002.

„Vreau să-i spun papei că e timpul să stea de vorbă cu noi… Este şeful Bisericii şi este timpul să ne spună ceva cu adevărat semnificativ, nu doar scuzele lui, de care nu avem nevoie”, a mai declarat scriitorul, pentru Reuters… [continuare]


Accesați articolul integral pe hotnews.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *