wall-street.ro
wall-street.roActualitateNational

Nu scăpăm încă de căldură. Care a fost cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în septembrie, în România

Prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind călduroasă cel puţin în primele două decade, iar precipitaţiile vor fi mai reduse cantitativ faţă de cele înregistrate în timpul verii, conform caracterizării climatice a lunii septembrie, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Temperatura maximă absolută a lunii septembrie în România este 43,5 grade, iar cea minimă de -15 grade Celsius. În Capitală, recordul de temperatură din prima lună de toamnă este de 39,6 grade Celsius, în timp ce minima absolută de -3,1 grade Celsius.

„Septembrie este o lună mai puţin instabilă, datorită persistenţei deasupra celei mai mari părţi a Europei a unui brâu de presiune atmosferică relativ ridicată, ce uneşte Anticiclonul Azoric cu maximul barometric est european, susţin meteorologii. Valorile temperaturii medii lunare înregistrează o scădere destul de mică în comparaţie cu ultima lună de vară, august, la aceasta contribuind perioada mai scurtă de strălucire a Soarelui şi nopţile mai lungi şi mai răcoroase”, arată prognoza ANM…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (wall-street.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...