republica.ro
republica.roOpinii

Noile reguli de desfășurare a controalelor fiscale. O schimbare de perspectivă

Modalitatea de desfășurare a controalelor fiscale se schimbă odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 188/2022, prin care se modifică și se completează Codul de procedură fiscală, adoptată în contextul reformei administrației fiscale din România.

Noile prevederi, care vizează în principal derularea controalelor fiscale, au drept scop eficientizarea activității de control, prin concentrarea pe zonele veritabile de risc fiscal și pe efectuarea verificărilor preponderent de la distanță, în detrimentul inspecțiilor fiscale exhaustive sau cvasi-exhaustive utilizate majoritar în prezent. De asemenea, ordonanța conține măsuri de îmbunătățire a comunicării între fisc și contribuabil și, nu în ultimul rând, de încurajare a conformării voluntare.

Definirea dosarului fiscal și a dosarului administrativ al acțiunii de control fiscal

Definițiile dosarului fiscal și dosarului administrativ al acțiunii de control fiscal vor fi prevăzute expres în Codul de procedură fiscală, pentru a facilita respectarea dreptului la apărare al contribuabilului, astfel cum a fost recunoscut prin hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit noii reglementări, organul fiscal va fi obligat ca, la cererea scrisă a contribuabilului/plătitorului supus unei acțiuni de control fiscal, să pună la dispoziția acestuia dosarul administrativ al acțiunii de control fiscal…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (republica.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *