O delegație a Parlamentului European a efectuat o vizită de lucru la Chișinău în perioada 25-27 februarie, context în care a apreciat progresele „remarcabile” făcute de Republica Moldova de la acordarea statului de țară candidată în 2022. Astfel, Parlamentul European și-a exprimat, încă o dată, sprijinul său pentru viitorul european al Republicii Moldova.
„Moldova a înregistrat progrese remarcabile de la acordarea statutului de țară candidată în 2022. Recunoaștem eforturile susținute de reformă în pofida provocărilor interne și externe semnificative. Cu sprijinul Planului de reformă și creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde EUR, Moldova poate realiza un progres decisiv în punerea în aplicare a reformelor economice și sociale care să o apropie de UE și să aducă o îmbunătățire tangibilă a mijloacelor de trai ale poporului moldovean. Moldova merită întregul nostru sprijin, deoarece viitorul său se află în Uniunea Europeană”, a transmis președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, David McAllister.
În timpul vizitei, delegația și-a exprimat sprijinul pentru progresele înregistrate de autoritățile din Moldova de la acordarea statutului de țară candidată la UE în iunie 2022.
Aceștia au discutat despre Facilitatea pentru creștere și reformă pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde EUR, cel mai mare pachet de sprijin al UE de la independența țării. În urma unui acord provizoriu între Parlamentul European și Consiliu, s-a adăugat o sumă suplimentară de 100 de milioane EUR pentru granturi, crescând sprijinul nerambursabil de la 420 de milioane EUR la 520 de milioane EUR. Rata de prefinanțare a fost majorată de la 7 % la 18 %, ceea ce înseamnă o creștere de la 100 milioane EUR la aproximativ 300 milioane EUR a fondurilor disponibile pentru Moldova în următoarele luni… [continuare]
Accesați articolul integral pe caleaeuropeana.ro
























































































