Ministrul de externe Bogdan Aurescu a declarat marți, cu prilejul întrevederii de la București cu omologul său american, Antony Blinken, că România găzduiește “o prezență foarte robustă” a SUA și a NATO, însă a argumentat că aliații trebuie să continue să pună în aplicare deciziile summitului de la Madrid care implică ridicarea grupului de luptă al NATO din țara noastră la nivel de brigadă.
“Noi am pledat de mult timp pentru o prezență mai mare a SUA și a NATO în România. Am discutat acest lucru anul trecut. Am discutat acest lucru în anii anteriori. Dar acum cred că avem o prezență foarte robustă a SUA în România, o prezență foarte robustă a NATO în România, dar trebuie, bineînțeles, să continuăm să punem în aplicare deciziile Summitului de la Madrid, care vorbesc despre transformarea nivelului batalionului din România de la nivel de batalion la nivel de brigadă”, a spus Aurescu, într-o conferință comună de presă cu Antony Blinken, în ajunul reuniunii miniștrilor de externe ai NATO de la București.
Șeful diplomației române s-a referit explicit la alocarea de forțe de întărire specifice de la diverși aliați pentru diversele grupuri de luptă de pe flancul estic, inclusiv pentru grupul de luptă din România…
Accesați articolul integral pe




























































































