Preşedintele american Joe Biden a susținut marți seară, la Varşovia, în fața a mii de oameni, un discurs extrem de așteptat, în care a transmis un nou mesaj de sprijin pentru Kiev, cu trei zile înainte de a se împlini un an de la invazia Rusiei în Ucraina. Vorbind în fața unei mulțimi adunate în grădinile Castelului Regal din capitala Poloniei, Joe Biden a salutat rezistența poporului ucrainean și bunăvoința Poloniei și a altor aliați occidentali care au susținut Kievul în fața „asaltului ucigaș al lui Vladimir Putin”.
Joe Biden, care cu o zi în urmă a făcut o vizită surpriză la Kiev, s-a adresat oamenilor în fața Castelului Regal din Varşovia, la câteva ore după ce Vladimir Putin a susținut un discurs halucinant de o oră și 45 de minute, în care a reciclat aceleași narative, repetând aceleași justificări pentru războiul său pe scară largă împotriva Ucrainei: Occidentul a fost, de fapt, cel care a declanșat conflictul, iar Moscova nu a avut de ales.
În primul rând al oficialilor europeni care au asistat la discursul susținut de Biden la Varșovia – în grădinile Palatului Regal – s-a aflat, alături de președintele Poloniei, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Președintele român Klaus Iohannis nu a fost prezent, el urmând să ajungă la Varșovia abia miercuri, pentru a participa la reuniunea extraordinară a Formatului București 9 (B9), conform agendei oficiale…
Accesați articolul integral pe
























































































