Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a criticat miercuri acordul de împărțire a principalele trei funcţii din structurile de conducere ale UE, acuzându-l că ignoră dorinţele exprimate de votanţi la recentele alegeri europarlamentare, relatează agențiile ANSA şi Reuters, citate de Agerpres.
Conform acordului la care au ajuns Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta), socialiştii şi liberalii înaintea summitului din această săptămână şi despre care au informat marţi surse europene, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îşi va păstra postul, fostul premier socialist portughez Antonio Costa va fi preşedintele Consiliului European, iar premierului eston, liberala Kaja Kallas, îi va reveni funcţia de şef al diplomaţiei UE.
Cele trei facţiuni dispun de voturi pentru a trece acest pachet prin Consiliul liderilor UE. Însă un nou mandat pentru creştin-democrata germană von der Leyen are nevoie de aprobare din partea Parlamentului European, unde este probabil că îi va fi necesar un sprijin mai larg.
„Greşeala ce este pe punctul de a fi făcută, prin impunerea logicii unei majorităţi fragile ce este probabil destinată să aibă dificultăţi în timpul legislaturii (euro) parlamentare, este o greşeală majoră, nu pentru centru-dreapta sau pentru Italia, ci pentru o Europă care nu pare să înţeleagă provocările cu care se confruntă, sau, dacă le înţelege, preferă în orice caz să acorde prioritate altor lucruri”, a spus Meloni, preşedintele grupului Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), din care face parte partidul ei Fraţii Italiei (FdI)… [continuare]
Accesați articolul integral pe hotnews.ro