Economiștii șefi din băncile comerciale nu se așteaptă ca Banca Națională a României să reducă dobânda de politică monetară la ședința Consiliului din 12 ianuarie. De fapt, previziunile merg către lunile martie – mai 2024, după ce BNR va avea o imagine clară a tendințelor inflaționiste. Dobânda cheie ar putea să meargă sub 6% abia spre sfârșitul anului. Chiar dacă ROBOR scade de la zi la zi, economiștii se așteaptă ca nivelul acestuia să nu coboare sub 6% până nu va umbla BNR la dobândă. Efectele asupra IRCC se vor vedea abia din trimestrul doi din 2025.
Altfel spus, ratele creditelor în ei cu dobândă variabilă vo începe să scadă simțitor abia spre finalul acesti an și începutul anului viitor.
”Ne așteptăm ca Banca Centrală să mențină neschimbată dobânda cheie la ședința de vineri. În ciuda inflației care a ieșit sub așteptări în ultima perioadă, credem că BNR va manifesta prudență în a coborî oficial dobânzile, iar comunicatul de presă va menționa probabil „cocoașa” inflaționistă așteptată în primul trimestru al acestui an pe fondul creșterii unor taxe și accize. Anticipăm că prima scădere de dobândă va veni în perioada aprilie-mai și estimăm că până la finalul anului dobânda cheie va ajunge la 5,50%. În privința cursului de schimb este puțin probabil să vedem modificări semnificative, deși credem ca în a doua parte a anului vom depăși marginal nivelul de 5 lei pentru un euro. Avem o prognoză de 5,05 pentru finalul lui 2024, însă aceasta rămâne dependentă în primul rând de evoluția inflației și într-o mai mică măsură a fluxurilor valutare, ceea ce face ca riscurile la adresa prognozei să fie orientate mai degrabă în jos, spre un curs mai stabil”, a declarat Valentin Tătaru, economist șef ING Bank…
Accesați articolul integral pe