gandul.ro
gandul.roJustitie

Cum au ajuns cei șapte violatori din Dâmbovița să o exploateze sexual pe fata de 14 ani. Vecinii fac declarații șocante: „Și-a distrus viața!”

Caz șocant la Dâmbovița, acolo unde cei șapte bărbați – acuzați de procurori că ar fi întreținut relații sexuale, contracost, cu o minoră – au fost arestați. Fata de 14 ani a fost convinsă, dar și constrânsă, să se prostitueze chiar de bărbatul de care se îndrăgostise. Vecinii tinerei au povestit pentru jurnaliștii Gândul că „doar pe el îl auzea și îl vedea”, ceea ce a adus-o în această situație fără ieșire.

Cel care o folosea pentru a obține bani de pe urma ei a fost arestat în urmă cu trei luni, spun oamenii care locuiesc în apropierea locuinței lui.

„Am auzit că a fost dusă de mai mulți de aici. A luat bani pe ea”

Mai mult decât atât, vecinii fac declarații șocante și povestesc că minora ar fi rămas însărcinată de mai multe ori și ar fi avortat de fiecare dată.

Procurorii DIICOT au aflat că fata fusese exploatată din anul 2021 până în septembrie 2023. Adică de la vârsta de 12 ani până la 14 ani, fiind racolată de un individ din Dâmbovița prin metoda „Loverboy”, după ce acesta a aflat că este crescută doar de bunică… [continuare]


Accesați articolul integral pe gandul.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (gandul.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *