Gazetarul Cristian Tudor Popescu a criticat vineri, 26 aprilie, prezentarea „Contractului cu bucureștenii” făcută de candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, despre care a afirmat că a conținut „o rafală de agramatisme”, cu „fraze fracturate, începute și suspendate”.
„Piedone își prezintă, la sediul partidului PUPUSIL, «Contractul cu bucureștenii». Începe prin a spune „Eu n-am program, eu am un contract. Cu bucureștenii”. Iar peste 1 minut, «Vă prezint acum programul meu». Continuă apoi cu o rafală de agramatisme, fraze fracturate, începute și suspendate, informează asistența că continuă să mănânce parizer, dar și usturoi, alte aberații și o poveste ridicolă: «Eu am fost dintotdeauna miner de diamante pentru dumneavoastră, dar n-am știut niciodată să le șlefuiesc»”, a scris Cristian Tudor Popescu pe Facebook.
El a adăugat că pe scenă a fost chemat „un june cu coc care să se ocupe cu șlefuitul” și care a citit primul punct al „contractului”, moment în care Antena 3, care a transmis în direct, a oprit transmisiunea.
„E prea mult chiar și pentru postul lui Dan Voiculescu, singurul care transmitea promisiunea de crăpelniță perpetuă către bucureșteni a candidatului Parizer Usturoi; drept care i se taie scurt macaroana și se trece la alte subiecte. Așa un afront?… Semn rău pentru interlopul poporului”, a susținut CTP… [continuare]
Accesați articolul integral pe libertatea.ro