Inteligența Artificială (IA) este un actor tot mai prezent în mediile profesionale și nu numai. Una dintre principalele teme de dezbatere în rândul angajaților, al companiilor și investitorilor este legată de oportunitățile sau riscurile și temerile generate de Inteligența Artificială. În timp ce unele persoane sau companii văd oportunități de dezvoltare sau eficientizare a activității lor cu ajutorul IA, altele văd dezavantaje și riscuri asupra propriului job sau activități. Cu siguranță automatizarea, inteligența artificială și roboții pot desființa anumite locuri de muncă sau înlocui procese manuale din cadrul unor meserii, însă, dacă vom avea o tranziție și integrare responsabilă a Inteligenței Artificiale în mediile de lucru, aceasta va putea duce la îmbunătățirea și ușurarea multor joburi și la apariția unor noi roluri și specializări care, la rândul lor, vor crea noi locuri de muncă.
Ritmul în care noile tehnologii avansează este tot mai rapid și în tot mai multe domenii întâlnim elemente de inteligență artificială într-o mai mică sau mai mare măsură. În acest context, soluția nu este refuzul de a adopta și utiliza noile tehnologii pentru că asta ne poate lăsa în urmă și ne poate face mai puțin competitivi în piața muncii. La fel cum este important de înțeles că schimbările nu ne vor ocoli, și că doar intenția de a ține pasul cu noile tehnologii nu este suficientă pentru a ne asigura că le vom putea exploata sau că vom reuși să ne adaptăm la schimbările care vor apărea în piața muncii.
Având în vedere că utilizarea IA este încă limitată în multe domenii că dezvoltarea necesită în continuare timp pentru a fi cu adevărat utilă și integrată facil, trebuie să folosim acest timp pentru a ne dezvolta noi competențe legate de utilizarea Inteligenței Artificiale sau pentru a ne specializa și maximiza competențele pe care Inteligența Artificială nu le poate înlocui chiar așa de ușor…
Accesați articolul integral pe