S-a terminat anul, au ieșit cifrele și, oricât s-au chinuit unii să le ascundă sau să le învârtă, realitatea e una singură și e destul de dură pentru băieții de la partid. Le-a dat-o Bolojan de i-a julit, cum s-ar zice pe românește. Și nu e vorba doar de o simplă execuție bugetară, ci de faptul că omul a arătat că se poate face treabă și fără să arunci cu banii pe geam doar ca să dai bine în sondaje. I-a făcut pe cei de la PSD să turbeze de ciudă, dând practic de pământ cu toate jurămintele alea vechi făcute de ei în numele celor trei trandafiri.
Toată lumea se întreba cum e posibil ca lui Ilie Bolojan să îi iasă socotelile cu deficitul pe anul trecut. Și nu i-au ieșit așa, la limită, să zici că a tras de ele, ci mult mai bine decât ar fi crezut oricine. Pentru PSD, chestia asta e o adevărată nenorocire. De aici a și început toată bâțâiala asta pe ecranele televizoarelor cu Olguța, cu Grideanu și toate goarnele de presă care s-au activat imediat. Unii erau de gardă pe aici, alții s-au întors rapid din vacanțele alea exotice unde au stat la soare cât la noi a fost ger, doar ca să vină să explice cum, de fapt, succesul nu e succes.
E interesant cum soarta le-a dat planurile peste cap fix când ei credeau că guvernarea înseamnă doar să bage bățul prin gard sau să vadă cine e mai tare în clanță pe la conferințele de presă. Pentru pesediști, nu există nimic mai toxic pe lumea asta decât succesul altuia. Iar când „altul” e chiar partenerul tău de guvernare, durerea e și mai mare. Se vede clar că îi roade ficatul pentru că Bolojan n-a căzut pe scări, deși au încercat tot anul să-i dea la gioale din toate pozițiile posibile.
Să trecem puțin la cifre, că acolo se vede adevărul, nu în declarații politice. Deficitul pe 2025 a fost de 7,7% din PIB. Poate pentru unii sună doar a statistică, dar asta înseamnă cu 15 miliarde de lei mai puțin decât ce ne promisesem noi față de Uniunea Europeană. Ca să facem o comparație, cu un an înainte fusese 9,4%. Și unde e marea șmecherie? Păi, în prima parte a anului, sub comanda lui Ciolacu, lucrurile mergeau spre dezastru. Primul semestru fusese făcut praf, cu un deficit cu 6 miliarde mai mare decât în aceeași perioadă din 2024. Cine nu vrea să vadă diferența asta ori e orbit de partid, ori pur și simplu nu înțelege cum funcționează un portofel, fie el și al statului.
Și ce vedem acum? Apare Sorin Grindeanu, proaspăt întors de prin vacanțe, bronzat și foarte relaxat, care îi transmite premierului să nu cumva să se laude cu cifrele astea. Motivul e de râsul curcilor: cica succesul nu e al lui Bolojan, ci al „întregului popor”. Sigur că da, când e de tăiat panglici, e succesul lor, când sunt cifre grele de asumat, e succesul poporului. Adevărul e că pe pesediști îi scoate din minți nu ce se spune, ci ce s-a întâmplat cu banii.
Am asistat la cea mai mare scădere a cheltuielilor cu salariile bugetarilor într-o singură lună de după Revoluție încoace. Doar în decembrie 2025 s-au tăiat cam 3 miliarde de lei din zona asta. Dacă ne uităm pe tot semestrul doi, sub Bolojan, cheltuielile salariale din sectorul public au scăzut cu 4,6 miliarde de lei. În contrast total, în primul semestru, sub Ciolacu, aceste cheltuieli crescuseră cu 7,8 miliarde. Este exact invers față de cum a fost obișnuit sistemul să funcționeze zeci de ani. S-a închis robinetul la risipă și asta doare cel mai tare.
Mai e un motiv de isterie generală în rândul „specialiștilor” de partid: investițiile. În a doua jumătate a anului trecut, banii din PNRR și fondurile europene au fost folosiți la un nivel maxim istoric. Am ajuns la investiții publice de 7,2% din PIB, cel mai bun nivel pe care l-a avut România vreodată. Și atenție, vorbim de investiții adevărate, nu de pomeni electorale mascate prin diverse programe cu nume pompoase care doar înghit bani fără să lase nimic în urmă. Cine vrea să vadă analiza la sânge pe cifre o poate găsi la Iancu Guda, că omul a explicat clar cum stă treaba cu execuția bugetară pe Facebook.
Toate lucrurile astea nu au apărut din senin. Ele vin din niște reforme care lovesc exact unde „nu trebuie să se umble”, după cum zice sistemul. De aici vine tot urlatul ăsta colectiv. Nu se tem ei de taxe, ci se tem de ce urmează să se întâmple în perioada următoare. Se tem de tăierea pensiilor speciale la 70% din salariul net, nu din ăla brut cum era șmecheria până acum. Se tem că dosarele de corupție se vor judeca rapid, fără să mai aștepte prescripția salvatoare. Se tem de confiscarea averilor și de faptul că fugarii nu mai pot sta liniștiți prin țări străine.
Sistemul urlă pentru că Bolojan vrea reforma companiilor de stat și vrea ca controalele ANAF să se facă pe analize de risc, nu pe cine are chef inspectorul sau ce interese politice sunt la mijloc. „Nu se poate așa ceva!” sau „Nu e voie!” sunt reacțiile standard ale celor care s-au obișnuit să paraziteze statul. De asta urlă toți, de la pesediști până la cei de la AUR sau alte grupări care se bat cu cărămida în piept pentru suveranitate, dar de fapt apără doar privilegiile unora.
În ciuda sabotajului constant pe care l-a suferit din interiorul propriului guvern, Bolojan n-a eșuat. Asta e marea lor problemă. Ei sperau că se va face de râs, că cifrele îl vor îngropa și că vor putea spune „vedeți, nu se poate face reformă în România”. Uite că se poate. Iar ei, ofticați până în ultima celulă, nu mai știu ce să facă decât să facă zgomot. Speră că dacă urlă destul de tare, realitatea se va speria și va dispărea ca prin minune.
Dar realitatea nu pleacă nicăieri. Cifrele sunt acolo, pe masă, și sunt negru pe alb. Reformele au început să producă efecte și, oricât de mult ar încerca mașinăria de manipulare să ne convingă de contrariu, trebuie să deschidem ochii. Nu vă lăsați păcăliți de spectacolul ăsta de prost gust. Cifrele contează mai mult decât orice discurs bronzat, iar manipularea trebuie scoasă la lumină și arătată cu degetul de fiecare dată când încearcă să devină zgomot de fond. Drumul e lung, dar măcar acum se vede clar cine vrea să construiască și cine vrea doar să mai tragă de timp ca să mai fure un pic de la stat.
