Iranul a negat luni implicarea sa în atacurile Hamas și în invazia Israelului. Delegația iraniană la Națiunile Unite a emis o declarație în care spune: „Pașii hotărâți ai palestinienilor constituie o apărare complet legitimă împotriva a șapte decenii de ocupație și crime teribile. Susținem Palestina fără rezerve. Cu toate acestea, nu suntem implicați în răspunsul palestinian, spun oficialii iranieni.
Evenimentele privind războiul-surpriză al Hamas contra Israelului, LIVETEXT pe HotNews.ro:
11:35 Israelul a fost prins cu garda jos după o campanie atentă de inducere în eroare care a facilitat atacul lansat sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas, o lovitură devastatoare, care a permis unei forţe ce foloseşte buldozere, deltaplane şi motociclete să înfrunte cea mai puternică armată din Orientul Mijlociu, relatează Reuters.
Aproape 1.200 de morți și peste 5.000 de răniți
11:31 Purtătorul de cuvânt principal al Forțelor de Apărare Israelului, contraamiralul Daniel Hagari, spune că trupele israeliene au recăpătat controlul asupra tuturor orașelor de la granița cu Gaza. El spune că, în prezent, nu există lupte în niciunul dintre orașe. „Este posibil să mai existe teroriști în zonă”, spune Hagari.
Breșele barierei de la granița din Gaza vor fi asigurate fizic de tancuri, care vor fi susținute de elicoptere de luptă și drone….
Accesați articolul integral pe























































































