hotnews.ro
hotnews.roPolitica

Arc peste timp: Esența OUG 13 preluată copy-paste de Coaliția PSD-PNL-UDMR peste șase ani

Abuzul în serviciu cum îl vedea PSD-ul condus de Liviu Dragnea în 2017 se vede la fel, în 2023, de Coaliția PSD-PNL-UDMR.

În mare parte, prevederile OUG 13 în acest sens sunt preluate în amendamentul propus de senatorii Coaliției, care însă au mai pus 50.000 în plus la pragul valoric peste care abuzul în serviciu poate fi considerat infracțiune.

Mai jos este bolduit conținutul identic:

Ce prevedea OUG 13 la abuzul în serviciu

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile în vigoare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *