Alegerile din Polonia au adus formațiunile liberale în pragul formării unei coaliții guvernamentale, punând astfel capăt unei perioade de opt ani de dominație a partidului conservator și eurosceptic Lege și Justiție, PiS. Rezultatele din Polonia au, de asemenea, o influență la nivelul întregii Uniuni Europene. În contextul în care România, la rândul ei, se pregătește pentru mai multe runde electorale în anul viitor, doi eurodeputați, unul aparținând opoziției și altul, coaliției de guvernare, vorbesc la RFI despre lecțiile acestor alegeri.
Pentru mulți, victoria forțelor de opoziție în Polonia a reprezentat o surpriză, având în vedere felul în care partidul conservator de guvernământ, Lege și Justiție (PiS) controla instituțiile statului și posturile publice de radio și televiziune.
Dar ce înseamnă rezultatul alegerilor din Polonia pentru Europa? Am întrebat-o pe Ramona Strugariu, eurodeputat din grupul Renew Europe, partidul Reper:
”Este un vot semnificativ și istoric pentru Uniunea Europeană, pentru că Polonia este considerată un pol al iliberalismului, este în procedură de activare a Articolului 7 pe considerente de derapaj de la statul de drept. Am fost recent în Polonia cu Comisia pentru Control Bugetar și am asistat la mărturisiri ale opoziției, presei, societății civile de-a dreptul înspăimântătoare – practici care aduc aminte despre fosta Securitate din România, procese abuzive, instituții capturate. Și totuși, societatea a reușit să dezvolte niște anticorpi care au dus la acest rezultat. E o victorie de etapă. Această coaliție trebuie să livreze, să pună pe masă o formulă de guvernare. Polonia este un actor foarte important pentru tot ce înseamnă Ucraina, Politica Agricolă Comună. Ei nu-și pot permite să rateze oportunitățile care vin cu această schimbare”…
Accesați articolul integral pe
























































































