Uniunea Europeană ar trebui să se folosească de politica comercială pentru a-și reafirma statutul de putere economică, nu pentru a salva planeta, consideră Suedia ți Finlanda.
Frustrați de lipsa de progrese în ceea ce privește acordurile comerciale și de ceea ce ei consideră a fi o mentalitate protecționistă care se instalează tot mai mult la Bruxelles, aceștia doresc ca UE să își recapete farmecul comercial sau riscă să alunece și mai mult în irelevanța internațională.
Dacă privim obiectiv, negocierile comerciale ale UE au cunoscut un declin al intensității față de perioada de glorie în care au fost încheiate acorduri istorice precum cel cu Canada, în 2016, sau Japonia, în 2017.
Nemulțumirea celor două țări nordice este că națiunile mai protecționiste, cum ar fi Franța, doresc acum să folosească politica comercială mai mult ca o armă pentru a restricționa importurile ieftine, de la alimente până la tehnologii ecologice din China.
Într-un document de dezbatere, consultat de Politico Europe, cele două națiuni au deplâns politica comercială ”mai defensivă și mai restrictivă” a UE și s-au plâns că, în consecință, ponderea economică a blocului este în scădere în raport cu alte puteri comerciale… [continuare]
Accesați articolul integral pe caleaeuropeana.ro


























































































