Simona Halep s-a întors miercuri noaptea în România, după ce TAS i-a redus suspendarea (de la 4 ani la 9 luni). Dubla câștigătoare de Grand Slam a vorbit, la Aeroportul Henri Coandă, despre obiectivele ei la revenirea pe teren, dar și despre Darren Cahill, Patrick Mouratoglou sau Serena Williams (cea care a transmis un mesaj tăios la începutul scandalului de dopaj al româncei).
Simona Halep: „Adevărul a ieșit la suprafață. Nu am luat nicio substanță interzisă”
„Am primit vestea foarte bine. A fost o veste minunată, aşa cum visam. Aşa a trebuit să fie. Adevărul a ieşit la suprafaţă. În sinea mea, mereu am ştiut că nu am făcut nimic şi că nu am luat nicio substanţă interzisă niciodată şi nici nu am avut această intenţie. Mă bucur că s-a judecat corect. M-am bucurat foarte tare, pentru că am aşteptat foarte mult acest verdict şi îmi doream tare mult să fie aşa” – Simona Halep.
Se pregătește pentru WTA Miami – Prezența la Jocurile Olimpice, o misiune dificilă
„Îmi doresc să merg la Miami, dar să vedem, Am făcut o pregătire bună, va fi greu să revin, dar o iau pas cu pas. Şi eu îmi doresc să particip la Jocurile Olimpice. Dar sunt şanse minime, pentru că nu sunt în clasament. Dacă voi reuşi până atunci să joc câteva meciuri, o să am o şansă în plus. Nu am plănuit nimic până acum, totul este o opţiune. O să fac tot ce pot că să joc la Olimpiadă… [continuare]
Accesați articolul integral pe hotnews.ro






















































































