hotnews.ro
hotnews.roActualitateBucuresti

Şedinţă CGMB: Proiecte privind rectificarea bugetară şi lucrări la parcajul de sub Pasajul Basarab – pe ordinea de zi

Consilierii municipali se întrunesc în şedinţă, luni, pe ordinea de zi aflându-se două proiecte de hotărâre propuse spre adoptare de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care vizează rectificarea bugetului municipalităţii pe acest an, respectiv lucrări de mentenenţă la parcajul suprateran exterior de sub Pasajul Basarab, scrie Agerpres.

Proiectul de rectificare prevede majorări cu câte aproximativ 95 de milioane de lei a veniturilor, respectiv cheltuielilor bugetului local, care ajung astfel la peste 6,4 miliarde de lei fiecare.

Potrivit proiectului de act normativ, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energie termică cresc cu 80 de milioane de lei, ajungând la aproape 1,4 miliarde de lei.

Proiectul de hotărâre mai prevede, printre altele, o majorare a sumei prevăzută pentru Administraţia Străzilor cu aproape 17 milioane de lei, ajungându-se la 152,4 milioane de lei şi tăieri de aproximativ 8,7 milioane de lei de la Transporturi, bugetul alocat pentru acest capitol devenind 1.454.235.000 de lei.

Consiliul General a respins în şedinţa precedentă, care a avut loc pe 29 iulie, un proiect de rectificare bugetară propus de Nicuşor Dan. Viceprimarul Stelian Bujduveanu atrăgea atenţia atunci că există riscul popririi conturilor municipalităţii, dacă nu se plăteşte rata restantă la termoficare.

* Cel de-al doilea proiect de hotărâre vizează transmiterea din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcajului suprateran exterior de sub Pasajul Basarab pentru lucrări de mentenanţă şi întreţinere.

CGMB a respins în şedinţa precedentă şi acest proiect de hotărâre, iar primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a făcut apel la locuitorii din zona Nicolae Titulescu – Banu Manta să o susţină în demersul de deschidere a parcării de sub Pasajul Basarab, închisă de mai mult de 10 ani.


Citiți articolul original pe hotnews.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...