libertatea.ro
libertatea.roActualitateInternational

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 161 | Ucraina anunță că a recucerit 53 de localități în regiunea Herson

Autoritățile ucrainene au transmis că trei civili au murit după ce un microbuz a fost lovit de un obuz lângă Dovhove, regiunea Herson. Un alt atac concertat al rușilor a fost însă împiedicat de forțele Kievului, 7 din 8 rachete de croazieră fiind interceptate și numai una atingându-și ținta, în regiunea Liov. La Donețk, evacuarea obligatorie a populației din regiune a început, a anunțat viceprim-ministrul Irina Vereșchuk.

Ucraina anunță că a recucerit 53 de localități în regiunea Herson

Trupele ucrainene au eliberat deja 53 de așezări din regiunea Herson de sub ocupația rusă a declarat marţi guvernatorul regional, potrivit Ukrayinska Pravda.

Rusia a capturat zone din sudul Ucrainei în prima fază a invaziei sale din 24 februarie. Ucraina desfășoară acum o contraofensivă majoră pentru recuperarea teritoriilor pierdute folosind arme cu rază lungă de acțiune primite din Occident pentru a lovi liniile de aprovizionare rusești.

„De acum, 53 de așezări au fost confirmate ca fiind eliberate”, a declarat guvernatorul regiunii Herson pentru televiziunea națională.

Cifra prezentată de ucraineni indică un ritm accelerat al câștigurilor în regiune, după ce luni au anunțat că au recucerit 44 de localități.

Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat îndeplinirea de către Rusia a obligațiilor de export de cereale din porturile Ucrainei

Rusia a anunțat că și-a îndeplinit partea sa din acordul privind transportu de cereale din Ucraina, potrivit TASS.

„Federația Rusă își urmează cu strictețe obligațiile pentru a-și îndeplini acordurile încheiate pentru a asigura exportul de cereale și îngrășăminte minerale din porturile ucrainene”, a declarat șeful Centrului de control al apărării naționale al Federației Ruse, general-colonelul Mihail Mizintsev.

Prima încărcătură autorizată de cereale ucrainene de la începutul războiului, pe 24 februarie, a ajuns marţi seară la Istanbul.

SUA au impus sancțiuni împotriva fostei gimnaste Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Putin

O nouă rundă de sancțiuni anunțată de Statele Unite a vizat-o în cele din urmă și pe Alina Kabaeva, presupusa iubită a președintelui rus Vladimir Putin, potrivit Ukrayinska Pravda.

Trezoreria americană a anunțat marți că a înghețat viza Alinei Kabaeva, fostă gimnastică olimpică rusă, și a impus alte sancțiuni legate de activele acesteia.

Oficialii de la Washington au justificat mutarea prin faptul că ea este directoarea unei companii mass-media care promovează „operațiunea militară specială” declanșată de Vladimir Putin pe 24 februarie.

Mai mulți critici ai Kremlinului, inclusiv disidentul Alexei Navalnîi, au cerut statelor occidentale să impună sancțiuni împotriva lui Kabaeva, afirmând că ea este cea care îi administrează de facto averea din străinătate a președintelui rus.

În plus, au fost sancționați o serie de colaboratori ai Rusiei în teritoriile ocupate – în special, Kiril Stremousov, Gauleiter din regiunea Herson Vladimir Saldo și „primarul” lui Mariupol Konstantin Ivashchenko.

În același timp, Uniunea Europeană, Canada și Marea Britanie au introdus deja sancțiuni împotriva lui Kabaeva.

Ucraina spune că a doborât 7 rachete de croazieră rusești

Forțele aeriene ucrainene spun că bombardierele rusești au lansat un atac cu rachete de croazieră marți după-amiază, potrivit CNN. 

Autoritățile din Ucraina au spus că bombardierele strategice Tu-95 au fost folosite pentru a trage opt rachete de croazieră asupra teritoriului ucrainean.

Forțele aeriene au spus că 7 dintre cele 8 rachete au fost doborâte – majoritatea de către forțele de rachete antiaeriene. O rachetă a lovit un complex de rachete antiaeriene din vestul regiunii Liov, iar pagubele sunt în curs de evaluare.


Citiți articolul original pe libertatea.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (libertatea.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *