digi24
digi24.roActualitateInternational

Război în Ucraina, ziua 155: Rusia a atacat cu rachete regiunea Kiev. Moscova redistribuie trupe în sudul Ucrainei

Regiunea Kievului a fost atacată cu rachete în această dimineață, conform guvernatorului zonei. Un consilier de rang înalt al președintelui Zelenski afirmă o schimbare de tactică a Moscovei, care a redistribuit trupe în regiunile Melitopol, Zaporizhzhia și în Herson, iar Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina se pregăteşte să-şi majoreze exporturile de energie electrică către Uniunea Europeană pentru a ajuta Europa să „reziste presiunii energetice” a Moscovei.Între timp, o membră a Congresului SUA anunță că peste 75.000 de ruși au fost ucişi sau răniţi în războiul din Ucraina și susține că următoarele trei-șase săptămâni ar putea fi decisive pentru evoluția conflictului dintre cele două țări vecine.

Rusia a lovit cu rachete regiunea Kiev, anunță guvernatorul zonei

Rusia ar fi lovit infrastructura din regiunea Kiev în această dimineață, potrivit unor oficiali ucraineni.

Guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, a declarat că un atac cu rachete a fost lansat asupra districtului Vyshgorod, la nord de capitală.

Într-o actualizare pe Telegram postată imediat după ora 6 dimineața, Kuleba a spus: „În această dimineață, inamicul a lansat un atac cu rachete asupra uneia dintre comunitățile din districtul Vyshgorod. Informațiile despre victime sunt în curs de clarificare. Toate serviciile de urgență se află deja la fața locului”, a transmis acesta, citat de The Guardian.

Moscova redistribuie trupe în sudul Ucrainei

Forțele rusești întreprind o „redistribuire masivă” de trupe în trei regiuni din sudul Ucrainei, în ceea ce pare a fi o schimbare de tactică din partea Moscovei, a declarat miercuri un consilier de rang înalt al președintelui Volodimir Zelenski, citat de The Guardian.

Oleksii Arestovici a declarat că Rusia a trimis trupe în regiunile Melitopol și Zaporizhzhia și în Herson.

„Acest lucru ne-ar pune într-o poziție în care nu suntem în stare să ne eliberăm tot teritoriul și să apelăm la discuții. Putin a trimis o armată în Ucraina pentru a recrea Uniunea Sovietică”, a adăugat Arestovici, într-un interviu acordat televiziunii de stat ucrainene.

Operațiunea de eliberare a Hersonului „a început deja”, spune Ucraina

Ucrainenii anunță că operațiunea de eliberare a Hersonului „a început deja” după ce au lovit miercuri ruta cheie de aprovizionare a Rusiei prin podul Antonivskiy în orașul din sudul ocupat de ruși.

Consilierul prezidențial, Oleksii Arestovici a confirmat, de asemenea, strategia Ucrainei de a izola forțele ruse, susținând că există „un anumit plan” al forțelor armate ale Ucrainei de „izolare a operațiunilor militare [Rusia]”.

SUA: Peste 75.000 de ruşi au fost ucişi sau răniţi în războiul din Ucraina

Peste 75.000 de ruşi au fost ucişi sau răniţi în războiul din Ucraina, a declarat miercuri pentru CNN o membră democrată a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Elissa Slotkin.

Ea a făcut această declaraţie după un briefing clasificat cu oficiali ai administraţiei preşedintelui american Joe Biden.

„Au fost informaţi că peste 75.000 de ruşi au fost ucişi sau răniţi, un număr uriaş. Au investit enorm în forţele lor terestre, iar acum 80% din trupele lor terestre sunt împotmolite şi obosite”, a afirmat Elissa Slotkin, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Democrata, care s-a întors recent dintr-o vizită în Ucraina, a mai declarat că următoarele trei-şase săptămâni ar putea fi decisive pentru evoluţia conflictului.

Conform celei mai recente estimări a Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, 15.000 de militari ruşi au fost ucişi în lupte. Nu există date oficiale de la partea rusă cu privire la bilanţul deceselor în rândul armatei sale.

Rusia a invadat Ucraina vecină la 24 februarie.

Blinken va vorbi cu Lavrov – prima discuție oficială SUA-Rusia de la începutul războiului

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a anunţat miercuri că intenţionează să discute în curând cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru prima data de la invazia rusă a Ucrainei la sfâşitul lui februarie.

Această conversaţie telefonică, prevăzută „în următoarele zile (…), nu va fi o negociere pe tema Ucrainei”, ci ar trebui să se concentreze asupra americanilor închişi în Rusia şi reluării exporturilor ucrainene de cereale, a precizat secretarul de stat american în cursul unei conferinţe de presă.

„Plănuiesc să evoc un subiect care este o prioritate pentru noi: eliberarea lui Paul Whelan şi a lui Brittney Griner care au fost arestaţi pe nedrept şi cărora ar trebui să li se permită să se întoarcă acasă”, a declarat el.

„Am pus o ofertă rezonabilă pe masa negocierilor în urmă cu câteva săptămâni pentru a facilita aceste eliberări”, a adăugat Antony Blinken, refuzând să precizeze în ce constă oferta americană.

Fostul ambasador al Statelor Unite la Moscova, Michael McFaul a îndemnat administraţia preşedintelui Joe Biden să-i schimbe pe cei doi deţinuţi americani pentru Viktor Bout, un traficant de arme rus închis în Statele Unite.

Baschetbalista Brittney Griner a fost arestată pe aeroportul din Moscova în februarie, după ce în bagajul ei de mână au fost găsite „ţigări electronice” şi un „lichid care prezenta un miros special” de ulei de canabis, conform serviciului federal al vămilor ruse. Ea riscă până la 10 ani de închisoare.

Fostul soldat american Paul Whelan, fost responsabil pe probleme de securitate la o companie de piese auto, închis din 2018, continuă să-şi susţină nevinovăţia după ce a fost condamnat la 16 ani de închisoare în Rusia pentru spionaj.

Antony Blinken a adăugat că intenţionează să discute cu ministrul rus de externe acordul dintre Kiev şi Moscova încheiat săptămâna trecută la Istanbul, prin medierea Turciei şi sub egida ONU, pentru a permite livrarea în străinătate a aproximativ 25 de milioane de tone de cereale blocate în porturile ucrainene.

„Sperăm că acest acord va permite rapid să se expedieze din nou cerealele ucrainene prin Marea Neagră şi că Rusia îşi va onora promisiunea de a permite trecerea acestor nave”, a spus el.

Cu toate acestea, responsabilii ucraineni au afirmat în repetate rânduri că nu au încredere în Moscova pentru a asigura securitatea convoaielor şi reamintesc tirurile de rachete ruse, sâmbătă, asupra portului Odesa.

Kremlinul, la rândul său, a declarat că nu vede obstacole în calea reluării exporturilor, îngreunate şi de prezenţa minelor maritime puse de forţele ucrainene pentru a se apăra împotriva unui asalt amfibiu rus.

Operaţiunea de deminare va avea loc doar „în coridorul necesar exporturilor”, potrivit Kievului.

Ultima conversaţie telefonică între cei doi miniştri a avut loc la 15 februarie, când Antony Blinken a avertizat Rusia împotriva unei invazii a Ucrainei. Nouă zile mai târziu, forţele ruse au intrat pe teritoriul ucrainean, ceea ce au determinat Statele Unite şi aliaţii lor să-i impună o serie de sancţiuni financiare pentru a izola Moscova la nivel internaţional.

Editor : I.C


Citiți articolul original pe digi24.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...