Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică – în raportul său global anual – asupra „nivelului fără precedent” al acţiunilor antisemite înregistrate în 2023, războiul între Hamas şi Israel alimentând un „incendiu care era deja scăpat de sub control”, potrivit AFP, scrie Agerpres.
„Dacă tendinţa actuală continuă, cortina va cădea asupra posibilităţii de a duce o viaţă evreiască în Occident: purtarea unei stele a lui David, frecventarea sinagogilor şi a centrelor comunitare, trimiterea copiilor în şcoli evreieşti, frecventarea unui club evreiesc într-un campus sau comunicarea în limba ebraică”, subliniază profesorul Uriya Shavit de la Universitatea din Tel Aviv în acest document.
Raportul anual al ADL, principalul grup de apărare a drepturilor evreilor, subliniază că incidentele antisemite se înmulţiseră înainte ca războiul să izbucnească în 7 octombrie, după atacul sângeros al Hamas în Israel, urmat de o ripostă militară dură a armatei israeliene în Fâşia Gaza.
„Consecinţele oribilului atac al Hamas împotriva Israelului în 7 octombrie au fost urmate de un ţunami de ură împotriva comunităţilor evreieşti în lumea întreagă”, a declarat Jonathan Greenblatt, şeful ADL cu sediul la New York… [continuare]
Accesați articolul integral pe economica.net