financiarul.ro
financiarul.roActualitateNational

7 miliarde de lei din Pilonul II, au fost pierduți nu doar prin furt, ci și prin investiții păguboase

Avocatul Gheorghe Piperea a tras un semnal de alarmă cu privire la milioane de angajaţi, punctând că se întâmplă „evenimente extrem de grave” în legătură cu banii de pensie ai românilor.

În ziua de joi 28 iulie, Avocatul Gheorghe Piperea a informat că românii au rămas fără circa 8 la sută din banii cu care au contribuit la Pilonul II de pensii, în doar șase luni.

Concret, avocatul a explicat că este vorba despre mai mult de 7 miliarde de lei dintr-un total de 88 de miliarde de lei.

În contextul celor spuse de Gheorghe Piperea, banii au fost pierduți nu doar prin furt, ci și prin investiții păguboase – de exemplu, în obligațiuni emise de către bănci rusești.

În precizările sale,„Evenimente extrem de grave se întâmplă pe “piață” pensiilor publice administrate privat (Pilon II) și nimeni nu ia atitudine, nimeni nu iese în stradă: în numai 6 luni, banii noștri din fondurile de pensii administrate privat s-au erodat cu cca 8%.

S-au vaporizat peste 7 mld lei, dintr-un total de 88 de mld… Inclusiv prin furt și investiții în obligațiuni emise de bănci rusești.

Reamintesc un principiu din lege (care, din păcate, s-a transformat, în practică, într-un simplu slogan propagandistic): suntem proprietari asupra “activelor” acumulate în contul nostru la aceste fonduri. Constituția ne garantează (cică) dreptul de proprietate…”, a avertizat Gheorghe Piperea.

Alt mesaj transmis anterior de Gheorghe Piperea

Într-o altă ordine de idei, Gheorghe Piperea a reacționat la controalele ANAF, punctând că autoritățile nu trebuie să se limiteze doar la compararea averii afișate cu averea câștigată legal, acest lucru fiind „o greșeală de concepție” și „o depășire clară a dispozițiilor legale”.

În mod ironic, „Fiscul român vrea să verifice mai mult de jumătate de milion de români care, cică, nu își țin averile de 20 de miliarde de euro în bănci. Urmează controale fiscale la sânge, așa cum nu au “șansa” multinaționalele, că așa e în tenis …

Dacă faci 561.000 de controale, vei avea 561.000 de procese. Cei 561.000 de români vizați de Fisc vor considera un atac existențial la adresa lor și a familiilor lor dacă vor fi obligați să plătească 10% din valoarea bunurilor dobândite”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea.

În contextul financiar, acesta explică faptul că este complet legal să ai active sau bani cash care să nu fie neapărat în bancă și este o greșeală din partea ANAF să se limiteze doar la verificarea averii afișate cu averea câștigată legal.

În explicaţiile sale,„Există în Codul Fiscal și în Codul de procedură fiscală așa-numita metodă a patrimoniului net, care înseamnă să verifici averea afișată vs averea câștigată legal, scriptic. Și, dacă există diferență între cele două tipuri de valori, se va pune un impozit.

Dacă te limitezi la a verifica ce are omul în cont este o greșeală de concepție și este și o depășire clară a dispozițiilor legale, pentru că, cel puțin deocamdată, este legal să ai active sau bani cash care să nu fie neapărat în bancă. Este adevărat că există un risc de furt sau devalorizare dacă îți ții banii acasă, dar, totuși, ce valoare se va păstra dacă ții banii în bănci când dobânda este negativă?!”, a mai spus Piperea.


Citiți articolul original pe financiarul.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financiarul.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?


    Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    De acord
    De acord

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Felicitari
    Felicitari

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Lovely
    Lovely

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    HAHAHA!
    HAHAHA!

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Wow
    Wow

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Suparator
    Suparator

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Enervant
    Enervant

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *