hotnews.ro
hotnews.roInternational

Maia Sandu: Rusia încearcă să ne răstoarne guvernul, avem probe în acest sens. Vrea să folosească R. Moldova ca pe Belarus

Rusia nu renunţă la ideea preluării puterii în Republica Moldova şi acţionează prin diferite mijloace ale războiului hibrid pentru a-şi instala la Chişinău o guvernare prorusă obedientă, a declarat preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecţie’ de la Vocea Basarabiei, informează IPN şi Deschide.md.

Potrivit Maiei Sandu, datorită eroismului armatei ucrainene linia frontului este acum departe de frontiera moldo-ucraineană, iar pericolul implicării Republicii Moldova în război este minim. Însă, în lipsa unui pericol militar iminent, Republica Moldova se confruntă cu elementele unui război hibrid.

„Sunt încercări din partea Federaţiei Ruse de a submina guvernarea, de a răsturna guvernarea şi avem mai multe probe în acest sens. Rusia încearcă să-şi pună la Chişinău o guvernare prorusă, astfel încât să poată să folosească Republica Moldova inclusiv împotriva Ucrainei, aşa cum face în cazul Belarusului.

Am auzit declaraţiile de la Kremlin precum că vor amplasa arme nucleare pe teritoriul Belarus. Exact asta îşi doreşte Rusia şi în cazul Republicii Moldova, doar că astăzi Republica Moldova are o guvernare independentă care lucrează pentru binele cetăţenilor şi de aceea nu poate fi folosită, aşa cum ar fi fost folosită o guvernare prorusă”, a declarat preşedinta Republicii Moldova…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *