Biserica de lemn din orașul Cricova ”Sfântul Alexandru de Svir”, din municipiul Chișinău, a aderat la Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română). ”Nimic nu este mai frumos, mai demn și mai plin de duh decât a locui împreună cu frații”, o spune parohul bisericii din Cricova, Andrei Percic. Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, a venit luni cu o reacție menționând că, preotul lăcașului sfânt a fost oprit de a oficia slujbe ”pentru nesupunerea față de autoritățile bisericești ierarhic-superioare și încălcarea jurământului depus la hirotonie”.
Aderarea la Patriarhia Română nu este un moft personal, nici un act politic, economic sau social. Ea a fost solicitată de-a lungul ultimilor ani de creștinii și enoriașii din Cricova, care și-au exprimat dorința fermă de a reveni la biserica mamă, la originile culturale, spirituale și istorice, afirmă parohul bisericii de lemn din Cricova, Andrei Percic.
Ca urmare a demersurilor și solicitărilor dumneavoastră, comunitatea noastră ortodoxă din orașul Cricova, mun. Chișinău, a fost primită sub omoforul Mitropoliei Basarabiei. De acum suntem parte a familiei mari a Bisericii Ortodoxe Române, prin voința și binecuvântarea lui Dumnezeu și grija păstorească a Înaltpreasfințitului Petru, Mitropolit al Basarabiei. Comunitatea noastră are acum statut deplin și mult așteptat, canonic și juridic, ca parohie ortodoxă în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Revenim la Biserica Ortodoxă Română, care are comuniune cu toate Bisericile locale (Grecia, Constantinopol, Alexandria, Ierusalim, Antiohia, Serbia, Bulgaria și altele), fiind binecuvântați și recunoscuți de Patriarhia Ecumenică, susține preotul lăcașului sfânt din municipiul Chișinău.
Totodată, parohul bisericii de lemn din Cricova dă asigurări că, și pe viitor, va fi folosit același calendar, sărbătorile fiind marcate ca și până acum… [continuare]
Accesați articolul integral pe rfi.ro



























































































