financialintelligence.ro
financialintelligence.roActualitateInternational

Gruparea de mercenari Wagner, implicată în jefuirea aurului din Sudan pentru a finanța războiul lui Putin în Ucraina

La câteva zile după ce Moscova și-a lansat războiul sângeros împotriva Ucrainei, un avion cargo rusesc se afla pe o pistă din Khartoum, o fâșie de asfalt înconjurată de nisip roșu-portocaliu. Documentele aeronavei spuneau că era încărcat cu prăjituri, dar Sudanul exportă rar, dacă nu chiar niciodată, astfel de produse, potrivit unei investigații CNN, în care se arată că  membrii grupării de mercenari Wagner iau aurul din Sudan pentru a finanța războiul lui Putin în Ucraina.

O dezbatere aprinsă a avut loc între oficiali într-un birou al Aeroportului Internațional Khartoum. Ei se temeau că inspectarea avionului va enerva conducerea militară, din ce în ce mai pro-rusă, a țării. Mai multe încercări anterioare de a inspecta transportatorii ruși suspecți au fost oprite. În cele din urmă, însă, oficialii au decis să se urce în avion.

În interiorul calei se întindeau în fața lor cutii colorate cu fursecuri. Dar sub acestea erau lăzi de lemn cu cea mai prețioasă resursă a Sudanului – aur. Aproximativ o tonă de aur, scrie CNN… [continuare]


Accesați articolul integral pe financialintelligence.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *