Dacă ești în căutare de filme și seriale cu Jenna Ortega, atunci ai ajuns unde trebuie! În acest articol vom surprinde 15 recomandări pe care ar trebui să le iei în considerare, deoarece îți vor demonstra faptul că Jenna Ortega merită cu adevărat toată popularitatea de care se bucură în momentele de față.
Lansat fix acum o lună, serialul Wednesday a propulsat-o pe tânăra actriță, aducându-i peste 10 milioane de urmăritori pe Instagram în doar câteva zile. Pe scurt, a devenit o nouă stea a Hollywood-ului, chiar dacă, de-a lungul anilor trecuți, ea a mai oferit și alte roluri și interpretări – poate nu la fel de bune, dar cu siguranță demne de menționat.
Deși are o vârstă destul de fragedă (20 de ani), cariera ei cunoaște, în momentul de față, un apogeu: s-ar putea să fie, de fapt, una dintre cele mai solicitate actrițe, în momentul de față, de la Hollywood. Mai mult decât atât, numele ei apare efectiv peste tot, așa că este imposibil să nu fi auzit de ea. În multe privințe, Jenna Ortega este „noua regină a ecranelor”, având o mulțime de roluri extrem de bine cotate pe IMDb. Între timp, până când va apărea Wednesday sezonul 2, descoperă alte filme și seriale cu Jenna Ortega care chiar credem că ți-ar plăcea!…
Accesați articolul integral pe
























































































