Inițial, consiliul condus de Trump a fost conceput ca un grup restrâns de lideri mondiali care să supravegheze planul pentru viitorul regiunii Gaza, însă ambițiile președintelui au evoluat rapid către transformarea acestui organism într-un mediator al conflictelor mondiale. Această mișcare a fost interpretată drept o tentativă directă de a eclipsa Consiliul de Securitate, organismul însărcinat oficial cu asigurarea păcii și securității internaționale. Mai mult, carta consiliului a provocat neliniște prin stipularea faptului că Donald Trump va conduce structura până la demisia sa, beneficiind de drept de veto asupra tuturor acțiunilor și a calității de membru.
Conflictul de viziuni între Departamentul de Stat și Secretariatul General al ONU
Secretarul de stat Marco Rubio a încercat să atenueze îngrijorările comunității internaționale în cadrul unei audieri în Congres, precizând că prioritatea actuală rămâne implementarea fazelor următoare ale planului de încetare a focului în Gaza. „Acesta nu este un înlocuitor pentru ONU, dar ONU a servit foarte puțin scopului său în cazul Gaza, în afară de asistența alimentară”, a declarat Rubio miercuri, încercând să justifice necesitatea noului mecanism american.
Totuși, promovarea unui mandat extins și ideea lansată de Trump că noul consiliu „s-ar putea” să înlocuiască Națiunile Unite au fost respinse categoric de oficialii ONU. Secretarul General Antonio Guterres a declarat joi că legitimitatea decizională la nivel global nu poate fi transferată către coalitii ad-hoc. „În opinia mea, responsabilitatea de bază pentru pacea și securitatea internațională revine ONU, revine Consiliului de Securitate. Doar Consiliul de Securitate poate adopta decizii obligatorii pentru toți, și nicio altă structură sau coaliție nu poate solicita legal statelor membre să se conformeze deciziilor sale”, a subliniat Guterres.
Refuzul marilor puteri europene de a adera la proiectul Casei Albe
Aliații tradiționali ai Statelor Unite au reacționat prompt, refuzând să se alăture inițiativei care amenința ordinea internațională postbelică. Premierul britanic Keir Starmer s-a întâlnit cu Antonio Guterres la Londra, ocazie cu care a reiterat „sprijinul de durată al Regatului Unit pentru ONU și pentru sistemul internațional bazat pe reguli”. Ulterior, Marea Britanie a refuzat oficial invitația de a face parte din consiliu.
Franța, Spania și Slovenia au declinat, de asemenea, propunerea, invocând suprapunerea agendelor cu mecanismele ONU. Președintele Emmanuel Macron a subliniat că noul consiliu depășește „cadrul Gaza și ridică întrebări serioase, în special în ceea ce privește principiile și structura Națiunilor Unite, care nu pot fi puse sub semnul întrebării”. În mod similar, premierul spaniol Pedro Sánchez a declarat că Spania nu se va alătura deoarece organismul se află „în afara cadrului Națiunilor Unite” și exclude Autoritatea Palestiniană de la masa negocierilor.
Izolarea diplomatică și criticile venite din partea observatorilor internaționali
Richard Gowan, expert în cadrul International Crisis Group, a explicat că modul în care a fost prezentată carta consiliului a transformat întregul proiect într-o problemă diplomatică. „Țările care doreau să se alăture pentru a ajuta Gaza au văzut cum consiliul se transformă într-un club de fani ai lui Trump. Acest lucru nu a fost atractiv”, a observat Gowan, adăugând că o concentrare exclusivă pe Gaza ar fi putut atrage mai mulți semnatari europeni.
O critică extrem de dură a venit din partea Human Rights Watch, prin vocea directorului pentru ONU, Louis Charbonneau. Acesta a afirmat că este „puțin surprinzător faptul că puține guverne doresc să se alăture acestei tentative de organizație care arată mai degrabă ca un club de tip pay-to-play al abuzatorilor drepturilor omului și al suspecților de crime de război decât ca o organizație internațională serioasă”. Charbonneau a îndemnat statele să direcționeze fondurile către consolidarea ONU în loc să ofere „cecuri de un miliard de dolari” pentru a adera la inițiativa lui Trump.
Opoziția Chinei și participarea limitată a statelor musulmane
Nici adversarii strategici ai Statelor Unite nu au rămas tăcuți. Ambasadorul Chinei la ONU, Fu Cong, a declarat în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate că nicio țară nu ar trebui să dicteze termeni în funcție de puterea sa. „Nu ar trebui să ne alegem selectiv angajamentele față de organizație și nici nu ar trebui să ocolim ONU pentru a crea mecanisme alternative”, a punctat oficialul chinez, subliniind că rolul Consiliului de Securitate este „de neînlocuit”.
În prezent, din cele 60 de țări invitate să devină membri fondatori, doar 26 au acceptat, în timp ce marile puteri economice precum Germania și Japonia au rămas la distanță. Cele opt națiuni musulmane care au aderat — printre care Turcia, Arabia Saudită și Egipt — au emis o declarație comună axată exclusiv pe misiunea din Gaza și pe statalitatea palestiniană, ignorând complet planul global de pace al lui Trump. În acest context tensionat, președintele american a retras inclusiv invitația premierului canadian Mark Carney, pe fondul disputelor legate de Groenlanda și de securitatea în zona arctică.
Ipocrizia decidenților de la București și tentația de a finanța ego-ul unui lider controversat
În acest context de respingere globală, poziția României de a cocheta cu ideea aderării la acest consiliu ridică semne de întrebare grave privind moralitatea și oportunitatea unei astfel de investiții diplomatice. Disponibilitatea autorităților de la București de a lua în calcul achitarea „taxei de acces” de un miliard de dolari apare ca o formă de ipocrizie politică greu de justificat în fața propriilor cetățeni. A vira sume colosale dintr-un buget deja fragil către o structură privată condusă discreționar de Donald Trump, în timp ce instituțiile internaționale legitime sunt tratate cu o deferență mimată, sugerează o dorință de a cumpăra influență personală în detrimentul principiilor democratice.
Entuziasmul pentru un organism unde Trump deține puterea absolută și drept de veto pe viață trădează o aliniere periculoasă la un model de leadership care pune ego-ul deasupra interesului colectiv. Este profund revoltător faptul că o țară care își bazează securitatea pe alianțe multilaterale ar putea valida o structură creată, în esență, pentru a satisface orgoliul unui singur om și pentru a-i consolida acestuia imaginea de „pacificator” global în schimbul unor sume de bani. Această „târguială” pentru un loc la masa unui consiliu lipsit de legitimitate nu are nicio legătură cu securitatea națională, ci seamănă cu o taxă de protecție politică plătită pentru a hrăni ambițiile de mărire ale liderului american.
Mai mult, participarea României la acest proiect, în condițiile în care mari puteri europene precum Franța sau Germania au refuzat categoric să o facă, arată o lipsă cronică de coloană vertebrală diplomatică la București. În loc să urmeze linia solidarității europene și a respectului pentru ordinea mondială bazată pe reguli, decidenții români par atrași de mirajul unui „club exclusivist” unde biletul de intrare costă un miliard de dolari. Este o dovadă cinică de ipocrizie să vorbești despre dreptul internațional în timp ce finanțezi o structură care încearcă să îl demoleze, totul pentru a intra în grațiile unui om care privește relațiile externe ca pe o simplă tranzacție comercială menită să îi sporească averea și influența.
Această disponibilitate de a arunca sume uriașe pe fereastra diplomației de tranzacție, într-un moment în care noul consiliu este deja considerat un eșec de majoritatea capitalelor relevante, reprezintă un gest de servilism politic dus la extrem. În loc să consolideze poziția României în cadrul ONU sau NATO, o astfel de mișcare nu face decât să alimenteze ego-ul lui Trump și să confirme suspiciunile că acest „Consiliu pentru Pace” nu este altceva decât o afacere personală mascată sub nobile intenții de mediere. Bucureștiul riscă astfel să rămână izolat alături de un grup restrâns de state care au acceptat să fie pioni în jocul de imagine al unui lider care nu acceptă nicio autoritate în afara propriei voințe.
