libertatea.ro
libertatea.roActualitateNational

Două tinere Galați, răpite din apartamentul lor din Galați. Fetele au fost găsite de polițiști în București

O femeie din municipiul Galați a alertat poliția, luni, anunțând că patru bărbați au răpit-o pe fiica sa, alături de altă tânără, din apartamentul său. După mai multe ore de căutări, cele două tinere au fost găsite în București, transmite IPJ Galați.

Alarma a fost dată luni noaptea în jurul orei 23:00. Femeia a reclamat că, în timp ce se afla în apartament cu fiica sa, de 27 de ani, și o altă tânără, de 24 de ani, patru bărbați ar fi dat buzna în casă și le-ar fi luat pe acestea împotriva voinței lor. Le-au urcat într-o mașină și au plecat într-o direcție necunoscută.

La data de 18 iulie, în jurul orei 23.00, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie din municipiul Galați, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu fiica sa, de 27 de ani, și o altă tânără, de 24 de ani, în locuință ar fi intrat patru bărbați, care le-au luat pe cele două tinere, împotriva voinței lor și au plecat într-o direcție necunoscută”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.

Cele două tinere au fost găsite, marți, la un hotel din București, au declarat surse judiciare pentru Ziarul Libertatea, iar acestea se cunoșteau cu indivizii de ceva vreme.

„În urma activităților investigative specifice efectuate de polițiști, cu sprijinul D.O.S. din cadrul Poliției Române și al Poliției Capitalei, în cursul acestei zile, doi dintre cei patru bărbați au fost depistați, pe raza municipiului București, împreună cu aceștia fiind găsite și cele două tinere”, a mai transmis Poliția.

Bărbații urmează să fie audiați.


Citiți articolul original pe Citeste…

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *