Simona Halep este suspendată din tenis pentru patru ani, dar ar fi putut exploata o portiță, care i-ar fi permis să joace la un turneu programat în perioada 1-3 decembrie.
Ea a negociat cu organizatorii turneului de la Sankt Petersburg (Rusia), care nu se află sub egida Federației Internaționale, informația fiind făcută publică de directorul general al competiției.
Prosport scrie că Natalia Kamelzon, directorul general al turneului Northern Palmyra Trophies, sponsorizat de gigantul petrolier Gazprom, a dezvăluit cum au decurs negocierile cu Simona Halep: „Am negociat cu Halep! Așteptam hotărârile judecătorești în cazul ei. Din păcate nu au fost pozitive pentru ea. Simona a spus: ‘Să nu ne forțăm norocul’. Dar ea ar fi vrut să vină”, a spus Kamelzon, potrivit jurnalistului Addam Addicott (Ubitennis), care citează publicația rusă Championat.
Vestea că Halep a negociat cu rușii nu a căzut deloc bine unor fani ai tenisului, care au criticat-o dur pe Simona pentru că a luat în calcul varianta de a juca la Sankt Petersburg.
”Dopata și pro-Rusia…”, „Ei bine, dopajul și Rusia merg mână în mână”, „Când credeai că mai jos de atât nu poate cădea”, sau „E trist că Halep vrea să revină chiar în Rusia, dar și faptul că fanii ei o încurajează să facă asta”, sunt câteva dintre comentariile dure îndreptate spre Halep pe platforma de Twitter a turneului…
Accesați articolul integral pe
























































































