După câțiva ani în care lupta anticorupție a fost principala temă de creștere și descreștere a partidelor politice și de protest social, subiectul a dispărut de pe agenda politică, în campanie electorală e mai degrabă convenabil să te debarasezi de el, iar societatea se teme să o mai discute, pentru a nu cădea iar în capcana paradigmei eroice și a fi astfel înșelată.
Cine a pus batista pe țambal?, întreba economistul Cristian Mureșan, în conferința Humanitas de la Ateneul Român. Pentru că paradoxul este evident: pe de o parte, în România au intrat în ultimul deceniu și jumătate mai mulți bani decât oricând și trăim într-una dintre cele mai bune versiuni ale țării, pe hârtie; pe de altă parte, oamenii se tem de aceleași spitale și nosocomiale, școlile pot să se prăbușească la un cutremur major și, mai ales, oamenii se percep a trăi într-una dintre cele mai proaste versiuni ale României. Probabil cea mai acută și dramatică descriere rămâne cea a lui Gabriel Liiceanu, care a vorbit, în interviul acordat Spotmedia.ro, despre România, țara care ar fi putut să fie.
Unde e ruptura de logică? Cum putem trăi simultan în cea mai bună și în cea mai rea versiune a României?
Cum ajung banii europeni care au intrat în țară să fie puși la treabă pentru a vulnerabiliza nivelul de trai, bunăstarea și speranța socială a românilor?… [continuare]
Accesați articolul integral pe spotmedia.ro
