După ce restricțiile pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 au dus la amânarea multor nunți, în 2021 și, mai mult, în 2022, numărul petrecerilor pentru marcarea căsătoriei au crescut semnificativ. Invitațiile nu mai contenesc în acest sezon, iar nuntașii trebuie să știe „cât merge darul” anul acesta, mai ales în contextul scumpirilor, și cât să dai tinerilor însurăței dacă sunt naș, socru, rudă, prieten sau simplu invitat.
Dacă în primul an al pandemiei s-au oficiat aproximativ 81.300 de căsătorii în toată țara, în scădere față de cele aproape 129.000 din anul 2019, numărul lor a fost în creștere în 2021 – când s-au înregistrat peste 114.000, iar cuplurile recuperează în acest an.
De exemplu, conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, în luna mai 2022 numărul căsătoriilor a crescut atât față de luna mai 2021, cât şi față de luna aprilie 2022. În luna mai 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11.101 căsătorii, cu 4.321 mai multe decât în luna aprilie 2022.
Dincolo de ceremoniile de la Starea Civilă și Biserică, cuplurile care au amânat nunta în stările de urgență și alertă sau cei care au decis mai recent „să își pună pirostriile” și să rezerve un restaurant au de plătit, de exemplu, în București, între 60 și 120 de euro pentru un meniu, în funcție de locație și ce este inclus.
Cum se calculează darul
Cei care nu sunt obișnuiți cu nunțile și nu știu ce sumă se oferă în dar, pentru ca tinerii să aibă un început bun în viața de familie – trebuie să știe că ia în calcul unele costuri.
Potrivit Antena 1, fără locație și meniul de nuntă, sumele investite încep de la 6.000 de euro, dacă vorbim de o nuntă restrânsă, dar pot să depășească și 10.000 de euro, dacă atmosfera e întreținută de artiști renumiți.
Unele persoane obișnuiesc să pună în plic suma pe care mirii le-au oferit-o în trecut, dacă le erau datori. Totuși, dacă există o diferență semnificativă de ani, trebuie luat în calcul faptul că prețurile au crescut de atunci.
În general, pentru a nu fi probleme, suma dăruită se poate calcula după o formulă foarte simplă. Se înmulțește prețul meniului cu 2, astfel că dacă acesta a costat 300 de lei, darul ar trebui să fie minim 600 de lei. Recomandat este să ții cont și de atmosferă, muzică, decor când suplimentezi suma respectivă.
Potrivit sursei citate, darul poate să crească în funcție de relația sau gradul de rudenie cu mirii, astfel că e indicat și se obișnuiește ca nașii, frații, părinții și prietenii apropiați să lase în plic o sumă mult mai mare decât cea dăruită de un invitat obișnuit.
Astfel, pe scurt, dacă meniul costă 250 de lei, un invitat simplu poate să lase 400-500 de lei( dublu dacă vine însoțit). Rudele apropiate tind să lase undeva la 600-700 de lei de persoană, în timp ce nașii le oferă finilor minim 3000 de lei. Părinții sunt mai darnici, fiecare în funcție de posibilitatea financiară.
Citiți articolul original pe gandul.ro