Indiferent de durata ultimei relații pe care ai avut-o, trebuie să iei o pauză înainte de a te implica într-o altă poveste de dragoste.
Experții ne sfătuiesc să luăm o pauză după ce am încheiat o relație, pentru a avea timp să ne vindecăm și să ne răspundem la câteva întrebări esențiale ce apar inevitabil în astfel de situații. Investești atât de mult timp și energie în acea persoană specială încât, atunci când relația se termină, simți că o parte din tine rămâne alături de ea. Chiar dacă anumite despărțiri te pot răni mai mult decât altele, fiecare deține propriile amintiri și are o semnificație aparte. În funcție de zodie, astrele îți spun dacă ai nevoie de câteva săptămâni sau chiar ani pentru a te vindeca în urma unei despărțiri:
Berbec
Berbecul trece peste o despărțire la fel de repede pe cât se îndrăgostește. Ai reușit să termini relații, dar și să fii părăsită, însă indiferent de situație, nu te ancorezi în suferință, de obicei te vindeci foarte repede. Totuși, ar trebui să-ți propui să aștepți măcar o lună înainte să începi o altă relație. În acest timp, amintește-ți că singurătatea este la fel de importantă ca un parteneriat, și ai nevoie de o perioadă în care să te concentrezi pe dragostea de sine înainte să formezi, din nou, un cuplu alături de cineva…
Accesați articolul integral pe
























































































