ziare.com
ziare.comOpinii

Andrei Pleşu, despre ÎPS Teodosie: „Un subofiţer încruntat, îndrăgostit soldăţeşte de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Şoşoacă”

Scriitorul Andrei Pleşu notează într-un text publicat în Dilema Veche și reluat pe Facebook că este uimit de comportamentul lui ÎPS Teodosie de la Constanţa şi de faptul că „orice ar spune nu poate fi amendat instituţional de nimeni şi de nimic”.

„Sînt uimit, de mai multă vreme, de comportamentul public al ÎPS Teodosie de la Constanţa. Vorbeşte şi acţionează cu o siguranţă de sine, cu o radicalitate care nu au nimic de a face cu smerenia, cu slujirea, cu iubirea aproapelui. Iubirea şi slujirea de sine prevalează. Are mereu dreptate, face fişe de cadre „adversarilor” (cu neveste prost alese), evacuează, nemilos, cel puţin jumătate din lumea creştină („Au catolicii Sfînta Lumină? N-au!”). Un adevărat apostol al neamului, un Sfînt Pavel (redevenit Saul din Tars…), un subofiţer încruntat, îndrăgostit soldăţeşte de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Şoşoacă. OK, se mai întîmplă!

Dar ce mă tulbură e transferul, în lumea Bisericii, al conceptului „parlamentar” de imunitate. Orice ar face şi orice ar spune, ÎPS Teodosie nu poate fi amendat instituţional de nimeni şi de nimic. E mai liber şi mai „legitim” decît toată „breasla”, decît Patriarhia, decît întregul Sinod, decît toată comunitatea ierarhilor cuviincioşi. E, s-ar zice, o versiune a lui Goliat, dar un Goliat victorios împotriva lui David, altfel decît în naraţiunea biblică… Bravo lui! Vai nouă!”, este textul publicat de Andrei Pleşu pe Facebook, reluând ceea ce a scris în Dilema Veche…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (ziare.com). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *