Ziua 167 de război a debutat cu bombardamente intense ale Rusiei în oraşele din apropierea Doneţk-ului.
Oficialii ucraineni au declarat că trupele ruse lansează valuri de atacuri în timp ce încearcă să preia controlul asupra regiunii Donbas.
În schimb, trupele ucrainene anunță că au capturat oraşul Dovhenke de la ocupanţii ruşi.
Pe frontul sancţiunilor, Ucraina a suspendat livrările de petrol rusesc spre Ungaria, Cehia şi Slovacia, iar ruşii încep să-şi dezmembreze chiar şi avioane noi pentru piese de schimb.
Tensiunile de la centrala nucleară Zaporojie continuă. Zelenski cere noi sancțiuni împotriva Rusiei, iar un ambasador ucrainean pe lângă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică avertizează că un accident aici ar depăşi Cernobîlul sau Fukushima.
Situația pe front:
- Ucraina a anunţat bombardamente intense ale Rusiei peste linia frontului. Lupte grele au fost raportate în oraşele din apropierea Doneţk-ului, unde oficialii ucraineni au declarat că trupele ruse lansează valuri de atacuri în timp ce încearcă să preia controlul asupra regiunii Donbas.
- În jurul Harkovului, la nord-est, trupele ucrainene au capturat oraşul Dovhenke de la ocupanţii ruşi şi înaintau spre Izium, a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Oleksiy Arestovici într-un videoclip postat pe YouTube.
- În sud-est, podul cheie Antonovski peste râul Nipro din regiunea Herson a fost din nou vizat de forţele ucrainene care încercau să distrugă liniile de aprovizionare ruseşti.
- Finlanda anunță că va sprijini un program de instruire a membrilor forțelor armate ucrainene. Este vorba despre un program care se desfășoară sub coordonarea specialiștilor din Marea Britanie.
Pericolul de la Zaporojie, petrol şi cereale
- Ucraina a suspendat livrările de petrol rusesc spre trei ţări europene (Ungaria, Slovacia şi Cehia), în condiţiile în care din cauza sancţiunilor occidentale grupul rus Transneft nu a putut efectua o tranzacţie bancară privitoare la drepturile de tranzit datorate Ucrainei.
- Companiile aeriene ruseşti, inclusiv transportatorul de stat Aeroflot, au început să îşi dezmembreze avioanele pentru a obţine piesele de schimb pe care nu le mai pot cumpăra din străinătate din cauza sancţiunilor occidentale.
- Primul transport cu cereale, care a plecat din Ucraina în baza acordului ONU, a fost refuzat de un cumpărător din Liban, din cauza livrării întârziate.
- Alte două nave care transportă cereale au părăsit marți portul ucrainean Chornomorsk, a anunțat Ministerul turc al Apărării.
- Aproximativ 1.200 de tone de combustibil nuclear sunt stocate în prezent la centrala nucleară din Zaporojie, a avertizat un responsabil ucrainean.
- Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat un apel la noi sancţiuni împotriva Rusiei, în urma unor noi lovituri la centrala nucleară ucraineană Zaporojie.
- Un accident la Zaporojie ar fi mult mai grav decât dezastrele de la Cernobîl sau Fukushima, a declarat ambasadorul ucrainean pe lângă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).
Citiți articolul original pe spotmedia.ro






















































































