Nu știu câți mai țineți minte, dar cu cinci ani în urmă [pe 27 noiembrie 2017] s-a pornit un circ mediatic vicios după o postare a Ambasadei SUA de la București. Postarea cu pricina a zis ceva de genul: „Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere o legislație care ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi independența justiției în România. Această legislație, care a fost propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani în construirea unor instituții judiciare puternice, ferite de ingerința politică. Îndemnăm (we urge în original – n.r.) Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției.”
Circul a fost generat de faptul că scandalagiii de serviciu nu au știut ce înseamnă verbul „to urge” în engleză și l-au tradus ca-n românește, adică în ceva de genul „te urgentez”, „te oblig”. Astfel, comunicatul american ar fi fost o poruncă dată de „metropolă” „coloniei”, cu toate consecințele emoționale de rigoare.
La circ a participat multă lume bună din politica și din presa de-atunci și de-acum. Nu-i enumăr, îi găsiți pe internet.
În engleză, verbul „to urge” înseamnă să ai o dorință puternică legată de ceva, adică exprimă ceva de genul „îmi doresc foarte mult …”, nicidecum „îți impun” sau „te oblig”.
Iată câteva exemple din dicționar: “Suppressing the urge to laugh wasn’t easy, but she managed it” sau “Jule met her gaze calmly, and she resisted the urge to run.” Pe scurt: to urge descrie o dorință, un îndemn, nu o obligație… [continuare]
Accesați articolul integral pe presshub.ro
