Atacurile dure lansate de Vasile Blaga, Ilie Bolojan și Emil Boc au luat prin surprindere tandemul Ciucă – Bode, susțin surse participante la ședința informală a PNL de la Vila Lac de miercuri seara. Cei trei au reproșat proasta organizare a partidului, relația cu PSD, calitatea miniștrilor și lipsa reformelor.
Liderii de organizații, prim-vicepreședinții, dar și foștii președinți ai partidului au fost chemați miercuri seara la întâlnirea informală de la Vila Lac. Întâlnirea a durat peste șase ore, până aproape de miezul nopții. Reuniunea a precedat Biroul Politic Național al PNL, care a fost programat pentru joi dimineața.
Premierul Ciucă și secretarul general al PNL, Lucian Bode, au dorit să ia pulsul partidului după tensiunile din ultima perioadă, în care a existat un scandal între europarlamentarul Rareș Bogdan și ministrul Aurescu, dar și problemele legate de adoptarea în Parlament a modificărilor la codurile penale. Ultima ședință a conducerii PNL a avut loc la începutul lunii martie.
„Partidul are zero organizare”
Mai mulți participanți la întâlnire susțin că cel mai dur discurs la adresa conducerii și relației cu PSD a venit din partea europarlamentarului Vasile Blaga…
Accesați articolul integral pe























































































