Cancelarul Olaf Scholz este optimist şi crede că, după alegerile anticipate din februarie, va prelua din nou conducerea guvernului german. Între timp s-au înmulţit vocile celor care contestă o eventuală candidatură a lui Scholz. Mai mulţi foşti lideri ai partidului s-au pronunţat răspicat pentru o candidatură a lui Boris Pistorius, în prezent ministru al apărării în executivul din Berlin.
Scholz sau Pistorius? Aceasta este întrebarea care preocupă nu numai opinia publică din Germania, ci şi clasa politică şi mai ales Partidul Social-Democrat (SPD). Sondajele arată că partidul cancelarului se află pe locul trei, după Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi după partidul naţionalist-autoritar Alternativa pentru Germania (AfD).
În topul celor mai respectaţi politicieni, Olaf Scholz se situează pe ultimul loc. Primul în acest top al celor 20 de politicieni este social-democratul Boris Pistorius, ministru al apărării în actualul guvern biparit, social-democrat/ecologist, din care, în urmă cu cîteva zile, partenerul liberal a fost exclus. Scăderea dramatică a cotei de popularitate a lui Scholz a amplaficat dezbaterea dacă el mai poate fi candidatul pentru funcţia de viitor cancelar şi dacă nu cumva Pistorius ar fi cel mai potrivit. Partidul încă nu s-a decis pentru nominalizarea oficială a vreunui candidat care va intra în cursă la alegerile anticipate din 23 februarie.
La întrebarea dacă are intenţia să candideze, Pistorius evită să răspundă direct. Într-o discuţie cu presa bavareză, ministrul a spus că în politică „niciodată, nu se poate exclude ceva, egal despre ce ar fi vorba”. „Singurul lucru pe care îl pot exclude definitiv”, a spus Pistorius, „este faptul că aş mai putea deveni Papă… [continuare]
Accesați articolul integral pe rfi.ro