Regele Charles al III-lea a mărturisit vineri, la Palatul Cotroceni, că a venit în România pentru prima dată acum 25 de ani pentru că a fost mișcat profund de suferințele pe care le-au trăit românii în anii ce au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, când România a intrat sub sfera de influență a Uniunii Sovietice și sub regimul comunist.
“Domnule președinte, doamnelor și domnilor, am venit în România în urmă cu atâția ani pentru că am fost mișcat profund ceea ce au trăit atât de mulți români după cel de-al Doilea Război Mondial și pentru că ați suferit atât de mult. Am vrut în mod deosebit să reamintesc lumii tot ceea ce a făcut întotdeauna din România o țară atât de specială. Astăzi, nu mai avem nevoie să ne amintim nimic“, a spus monarhul britanic, într-un discurs susținut cu ocazia unei recepții pe care președintele Klaus Iohannis a găzduit-o la Palatul Cotroceni în onoarea regelui.
Monarhul a transmis și un mesaj emoționant de la Palatul Cotroceni, afirmând că întotdeauna s-a simțit acasă în România și a ajuns să iubească țara noastră, monarhul britanic precizând că abia așteaptă să-și joace rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor bilaterale, citând din Mihai Eminescu și evocând descendența sa comună cu România prin relațiile de rudenie ale familiei regale britanice cu regina Maria a României și cu regele Mihai al României…
Accesați articolul integral pe


























































































