Președintele Vladimir Putin i-a primit, luni, la Kremlin pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, pe noii ambasadori străini ce au fost numiți recent. El i-a primit, printre alții pe noii reprezentanți ai Germaniei, Suediei, Marii Britanii, Greciei și Sloveniei. Vladimir Putin a profitat de moment pentru a-și exprima regretul față de degradarea relațiilor diplomatice dintre Moscova și Occident, după invazia rusă a Ucrainei și după sancțiunile care au fost impuse la adresa Moscovei.
Într-o discuție avută cu reprezentantul Suediei, președintele Vladimir Putin și-a exprimat regretul față de absența contactelor politice, a unei cooperări economice și a legăturii culturale și umanitare dintre Rusia și Suedia.
Liderul rus s-a declarat îngrijorat de decizia Suediei de a integra alianțe militare după mai bine de două secole. Odată cu declanșarea conflictului din Ucraina, Suedia a cerut să facă parte din NATO.
Apoi, adresându-se ambasadorului german, Vladimir Putin a salutat relația de cooperare pragmatică dezvoltată cu Berlinul și a regretat, după cum s-a exprimat, că „defecțiunile apărute pe porțiuni ale gazoductelor Nord Stream, în 2022, au subminat livrările de gaz rus Germaniei”…
Accesați articolul integral pe