wall-street.ro
wall-street.roNational

Protest spontan la mina Băița din județul Bihor. Angajații nu și-au primit banii la timp

Un nou protest spontan are loc la Mina Băița, situată în județul Bihor, unde angajații refuză să intre în mină din cauză că promisiunea plății salariilor restante în data de 20 septembrie 2023 a fost încălcată de conducerea firmei. Minerii să intre în mină la schimbul doi și trei pentru că salariile nu au fost virate.

Schimbul doi de la Mina Băița s-a întâlnit în curtea firmei și oamenii au decis să refuze să intre în șut (n.red. durata zilei de lucru a unei echipe de muncitori într-o mină), pentru că proprietarul firmei Vast Băița nu și-a respectat promisiunea de a vira drepturile bănești restante până în 20 septembrie, anunță Sindicatul Mina Băița, creat la nivelul angajatorului Vast Băița Plai SA și afiliat la Federația Sindicatelor din România, federație membră BNS.

Promisiunea datează de luni, când un alt protest spontan a fost închis cu acest angajament. Chiar dacă nu este un protest organizat de sindicat, sindicatul care reprezintă marea majoritate a salariaților de la Mina Băița s-a implicat în vederea soluționării protestului. Astfel, președintele sindicatului Nicolae Dragoșel a încercat să îl contacteze pe managerul național al firmei, Nicolae Turdeanu, dar fără rezultat, se arată într-un comunicat de presă al sindicatului.

Cu toate că luni 18 septembrie 2023 reprezentanți ai Vast Resources PLC au transmis un document prin care se comunica că, drepturile salariale ar urma să fie achitate salariaților în data de 20 septembrie 2023, salariații minei nu și-au primit drepturile salariale. În același timp nici tichetele de masă nu au fost distribuite salariaților.


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (wall-street.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...