Les Films de Cannes à Bucarest a devenit cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei, cea de-a patra ediție aducând peste 11.000 de spectatori în cele trei săli ale festivalului. Vedete au fost cele 18 lungmetraje aduse în premieră de la Cannes, inclusiv cele distinse cu Palme d’Or, Marele Premiu, Premiul pentru regie, scenariu, interpretare sau Premiul Juriului. Cele mai multe dintre proiecțiile de seară au fost sold-out, iar cererea a depășit de multe ori capacitatea sălilor. Succes au avut și cele zece filme din Retrospectiva Maurice Pialat, vizionate de câteva mii de spectatori.
Festivalul s-a deschis cu filmul recompensat pentru regie la Cannes, “Heli”, prezentat chiar de regizorul Amat Escalante, și s-a încheiat cu tulburătorul, controversatul “Adèle: Capitolele 1 & 2″, în prezența câștigătorului Palme d’Or, Abdellatif Kechiche. Cei doi regizori, aflați pentru prima dată în România, au fost încântați de primirea publicului – au stat de vorbă cu spectatorii până noaptea târziu, au acordat autografe, s-au întâlnit cu jurnaliștii și au susținut masterclass-uri la care au participat câteva sute de studenți ai școlilor de film și cinefili.
Spectatorii au avut ocazia să-i întâlnească la București și pe celebra actriță franceză Sandrine Bonnaire, care și-a prezentat cel mai recent film, “J’enrage de son absence”, Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes, care a revenit la București după ce a prezentat prima ediție,producătoarea Sylvie Pialat, criticul de film Nick James (redactorul-șef „Sight & Sound”) și actorul Christophe Paou, protagonistul din L’Inconnu du lac, care a discutat cu publicul despre temele delicate din filmul distinscu Premiul de regie Un Certain Regard.
Peste 60 de filme au rulat între 25 și 31 octombrie la CinemaPRO, Studio și Elvira Popescu. 20 dintre acestea (18 lungmetraje și două scurtmetraje) au fost proiectate anul acesta la Festivalul de la Cannes, iar 13 dintre ele au câștigat premii importante, inclusiv Palme d’Or, Marele Premiu, Premiul pentru regie, scenariu, interpretare, Premiul Juriului.
Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Ediția a patra este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films, în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti și cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și al Ministerului Culturii. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film și Asociația Macondo.